Primele scrieri rămase despre această specie de ciuperci datează din sec.14-15, în Tratatul de medicină Bizantină din zona Mediteraneeană, de către Apuleius, ce trata ulcerele maligne şi ale laringelui.
A fost redescoperită în anul 1960 de Takatoshi Furumato care a început s-o cultive şi s-o investigheze. A fost luată în studiu şi de Korea, China, Taiwan iar începând cu anul 1970 şi de către americanii din Pensiylvania.
Este o ciupercă comestibilă şi medicinală foarte apreciată. Creşte spontan în areale diferite fiind intâlnită de la tropice până în regiunea boreală crescând în diferite habitaturi, de la pajişti alpine până pe soluri sărăturoase şi nisipoase, în păduri de foioase şi de conifere. Preferă solurile bogate în resturi lignicole, cetină de pădure, litiere, soluri îngrăşate natural cu gunoi de la animale domestice, mai cu seama cornute.