Pagini

vineri, 20 mai 2011

Morchella spp. sau zbarciogi, ciuciuleti, CIUPERCI DE PRIMAVARA

Zbârciogul este numele dat mai multor specii de ciuperci aparținând genului Morchella, din familia Morchellaceae.
Pălăria are formă ovoidă sau conică, de culoare brun-deschis, gălbuie-ocracee. Suprafața pălăriei este prevăzută cu numeroase alveole sinoase, neregulate. Regiunea himenială este individualizată în adânciturile alveolare de la suprafata pălăriei. Pălăria are formă de căciulă, goală în interior și concrescută cu piciorul. Piciorul alb e cilindric, bine dezvoltat și gol în interior. Carnea e fragedă, cu miros și gust plăcut.
Apare primăvara de timpuriu, prin aprilie sau mai, în special în păduri de foioase sau pe locuri nisipoase, în lunci, în grupuri mici sau solitare. Prefera paduri de ulmi, frasini, salcami,plopi, sau arbusti fructiferi. Este comestibilă, foarte apreciată în bucătăria franceză.
Zbârciogii conțin cantități mici de toxine care sunt de obicei anihilate prin gătire. De aceea, aceste ciuperci nu trebuie consumate niciodată crude. S-a afirmat că, deși gătite, aceste ciuperci pot cauza simptome ale unei întoxicări slabe atunci când sunt consumate cu alcool ,dupa WIKIPEDIA