Acest site este dedicat iubitorilor de ciuperci din toata tara. Este bazat pe experienta de mai bine de 35 de ani a unui specialist in domeniu, Dr. ing. Ioana Tudor, dorindu-se a fi un portal spre minunata lume a acestor superalimente. Veti gasi (si veti putea cere) aici consultanta si sfaturi despre cultivarea ciupercilor, va veti puteti alege si achizitiona carti de specialitate si va veti putea delecta cu retete culinare din intreaga lume ce folosesc ciuperci.
Pagini
▼
Trufele albe de Alba, din Italia
Alba, un oraş medieval italian situat la circa 70 km de Cuneo, e capitala neoficială a zonelor colinare Langhe şi Roero, faimoase pentru trufele, ciocolata şi vinul lor. Cunoscută în Evul Mediu drept „cetatea celor 100 de turnuri“, astăzi Alba nu mai are decât patru turnuri.
Trufele albe de Alba, din Italia dupa Alexandru R Savulescu , Adevarul .ro 28. dec. 2010 . Dar o altă aromă decât cea de ciocolată fină cu alune (care, e adevărat, pluteşte în permanenţă deasupra oraşului) a dus cel mai departe faima oraşului. Este vorba despre aroma pişcătoare - stranie şi complexă în acelaşi timp - a trufelor albe (Tuber magnatum). Nu cele de ciocolată, ci cele autentice - ciuperci aşa-zis de simbioză, care cresc spontan în pădure, la 20-30 cm sub pământ, şi care nu pot fi descoperite decât cu porci (mai demult) sau câini special dresaţi (în prezent).
Sezonul trufelor începe în septembrie şi ţine până în decembrie. În Langhe şi Roero, dar în special în zona din jurul oraşului Alba se găsesc cele mai bune trufe albe din lume. De aceea, preţul lor este exorbitant, putând depăşi cu mult echivalentul lor în aur. Recordul îl deţine o trufă de 1,5 kg, care a fost cumpărată în anul 2007 de un om de afaceri din Macau cu 330.000 de dolari! Trufele albe „obişnuite" de Alba se vând însă doar cu circa... 3.000 de euro/kg, un preţ de zece ori mai mare decât cel al trufelor negre franceze.
Atât de intensă este aroma trufelor albe de Alba încât pentru o porţie de mâncare ajung numai zece grame! Se utilizează întotdeauna proaspete, rase în felii extrem de subţiri peste mâncăruri cât mai neutre - paste făinoase, orez etc. Se folosesc în orice fel de mâncare, inclusiv la desert (există chiar şi îngheţată cu trufe!). Am mirosit şi eu o astfel de trufă, fără să fiu totuşi impresionat de aroma sa, care pe scurt poate fi descrisă ca mirosul pădurii toamna... Poate că ar trebui să urmez un curs de evaluare senzorială a trufelor la Centrul Naţional de Cercetare a Trufelor din Alba?
Cert este că la Alba se organizează anual o sărbătoare a trufelor, la care se alege şi o regină a acestora. Oricât de frumoasă ar fi însă regina trufelor, sărbătoarea este încununată de un alt eveniment: licitaţia internaţională de la castelul Grinzane Cavour, aflat la 5 km de Alba. Licitaţia are loc în fiecare an începând din 1999, cu Grinzane Cavour conectat de fiecare dată în direct cu alte două oraşe din lume (anul trecut Berlin şi Hong Kong, în alţi ani Paris, Londra sau New York). Anul acesta, licitaţia s-a desfăşurat la14 noiembrie. Sumele care se strâng la aceste licitaţii anuale sunt integral destinate unor scopuri caritabile (combaterea cancerului, sprijinirea mamelor singure etc.)
Târgul trufelor - ajuns anul acesta la a 80-a ediţie, târgul se desfăşoară anual pe parcursul lunilor octombrie şi noiembrie - în afara vânzării trufelor albe, în cadrul târgului sunt organizate diverse evenimente muzicale, culturale şi artistice.
luni, 27 decembrie 2010
CULTURA CIUPERCILOR PLEUROTUS SPP. PE BUTUCI DE LEMN
Aceasta tehnologie de cultura este folosită mai ales în Ocoalele Silvice şi constă în însămânţarea cu miceliu a trunchiurilor vii, în creştere, sau pe butuci detaşaţi, înainte de a fi folosiţi drept combustibil.
În ţara noastră s-a elaborat această tehnologie de cultură de către Mateescu N., şi Ioana Tudor în anul 1984 când s-au obţinut pentru prima dată şi fructificaţii de Pleurotus ostreatus şi Lentinus edodes, ciuperca parfumată sau Skii-take, specie ce ocupă primul loc printre speciile de ciuperci cultivate în Asia.
Pentru cultura pe lemn se folosesc esenţe foioase, sănătoase, lipsite de alte specii de ciuperci, proaspăt tăiate pentru a avea o umiditate optimă şi cu diametrul peste 12-15 cm deoarece cheltuielile aferente inoculării, păstrării şi întreţinerii în cultură să poată fi acoperite de producţia obţinută. Prin utilizarea lemnului ca substrat de creştere se elimină celelalte verigi tehnologice privind pregătirea substratului precum: mărunţirea, omogenizarea, îmbibarea şi dezinfectarea termică.
Metoda de cultură pe butuci se mai aplică şi în păduri, după tăierea arborilor pentru a descompune complet buturuga rămasă, eliminându-se astfel lucrările de scoatere a ei din pământ. Pe parcursul a 3 ani P.ostreatus face să putrezească şi lemnul rădăcinilor şi produce ciuperci încă din primul an.
Cultura ciupercilor Pleurotus spp. pe buşteni este cea mai veche metodă de cultură a acestor specii de ciuperci, ea începând să fie aplicată din perioada anilor 1916–1928 şi s-a extins după al doilea război mondial şi a reprezentat singura metodă de producere a ciupercilor Pleurotus.
Metoda culturii pe esenţe lemnoase prezintă avantajul că nu necesită investiţii speciale, însă există şi dezavantajul că producţia de ciuperci este posibilă numai în 2-3 luni din an
în sistem gospodăresc Aceasta reprezintă o cultură extensivă de lungă durată, spre deosebire de cultura intensivă de scurtă durată pe substraturi lignocelulozice. Caracteristic pentru acest sistem de cultură este faptul că nu solicită nici un consum energetic, totul se desfăşoară în mediul extern.
Tehnologia este accesibila in cartea : Pleurotus-Tehnologia de cultura, la pretul de 21 ron.
În ţara noastră s-a elaborat această tehnologie de cultură de către Mateescu N., şi Ioana Tudor în anul 1984 când s-au obţinut pentru prima dată şi fructificaţii de Pleurotus ostreatus şi Lentinus edodes, ciuperca parfumată sau Skii-take, specie ce ocupă primul loc printre speciile de ciuperci cultivate în Asia.
Pentru cultura pe lemn se folosesc esenţe foioase, sănătoase, lipsite de alte specii de ciuperci, proaspăt tăiate pentru a avea o umiditate optimă şi cu diametrul peste 12-15 cm deoarece cheltuielile aferente inoculării, păstrării şi întreţinerii în cultură să poată fi acoperite de producţia obţinută. Prin utilizarea lemnului ca substrat de creştere se elimină celelalte verigi tehnologice privind pregătirea substratului precum: mărunţirea, omogenizarea, îmbibarea şi dezinfectarea termică.
Metoda de cultură pe butuci se mai aplică şi în păduri, după tăierea arborilor pentru a descompune complet buturuga rămasă, eliminându-se astfel lucrările de scoatere a ei din pământ. Pe parcursul a 3 ani P.ostreatus face să putrezească şi lemnul rădăcinilor şi produce ciuperci încă din primul an.
Cultura ciupercilor Pleurotus spp. pe buşteni este cea mai veche metodă de cultură a acestor specii de ciuperci, ea începând să fie aplicată din perioada anilor 1916–1928 şi s-a extins după al doilea război mondial şi a reprezentat singura metodă de producere a ciupercilor Pleurotus.
Metoda culturii pe esenţe lemnoase prezintă avantajul că nu necesită investiţii speciale, însă există şi dezavantajul că producţia de ciuperci este posibilă numai în 2-3 luni din an
în sistem gospodăresc Aceasta reprezintă o cultură extensivă de lungă durată, spre deosebire de cultura intensivă de scurtă durată pe substraturi lignocelulozice. Caracteristic pentru acest sistem de cultură este faptul că nu solicită nici un consum energetic, totul se desfăşoară în mediul extern.
Tehnologia este accesibila in cartea : Pleurotus-Tehnologia de cultura, la pretul de 21 ron.
vineri, 24 decembrie 2010
joi, 23 decembrie 2010
Hoţ de trufe împuşcat mortal în Franţa
Hoţ de trufe împuşcat mortal în Franţa
Cazul unui fermier care a fost arestat miercuri sub acuzaţia că a împuşcat mortal un hoţ care i-a furat trufe a captivat atenţia în Franţa, scrie „Herald Sun".
Laurent Rambaud, în vârstă de 32 de ani, este şi şeful unei asociaţii de fermieri în sudul Franţei, regiunea Drome. Conform poliţiei franceze, acesta a aşteptat ca hoţul, un pompier de 43 de ani, să intre pe proprietatea lui înainte să scoată puşca.
Trufele, care sunt considerate o delicatesă, pot ajunge la 1.000 de euro pe kilogram în vârf de sezon.
Bruno Durieux, primarul oraşului Grignan, spune că numărul furtului de trufe a crescut recent şi fermierii locali s-au supărat pentru că pierd o resursă importantă. "Eu îi sprijin pe fermieri, dar nu sunt de acord cu uciderea hoţilor", a spus primarul. Sursa Cotidianul, 22 dec. 2010.
Cazul unui fermier care a fost arestat miercuri sub acuzaţia că a împuşcat mortal un hoţ care i-a furat trufe a captivat atenţia în Franţa, scrie „Herald Sun".
Laurent Rambaud, în vârstă de 32 de ani, este şi şeful unei asociaţii de fermieri în sudul Franţei, regiunea Drome. Conform poliţiei franceze, acesta a aşteptat ca hoţul, un pompier de 43 de ani, să intre pe proprietatea lui înainte să scoată puşca.
Trufele, care sunt considerate o delicatesă, pot ajunge la 1.000 de euro pe kilogram în vârf de sezon.
Bruno Durieux, primarul oraşului Grignan, spune că numărul furtului de trufe a crescut recent şi fermierii locali s-au supărat pentru că pierd o resursă importantă. "Eu îi sprijin pe fermieri, dar nu sunt de acord cu uciderea hoţilor", a spus primarul. Sursa Cotidianul, 22 dec. 2010.
sâmbătă, 18 decembrie 2010
SPECII DE CIUPERCI COMESTIBILE NOI PENTRU ROMANIA
SPECII DE CIUPERCI COMESTIBILE NOI PENTRU ROMANIA
( prezentare şi tehnologia de cultură)
În ţara noastră se cultivă cu preponderenţă două specii de ciuperci comestibile :
- Agaricus bisporus,
- Pleurotus ostreatus.
Pe lângă acestea au fost elaborate tehnologii de cultură pentru alte 6 specii de ciuperci, dar care nu sunt popularizate pentru a fi cunoscute până la nivelul cultivatorilor.
Aceste 6 specii sunt :
- Agaricus edulis,
- Pleurotus florida,
- Pleurotus cornucopiae,
- Pleurotus sajor-caju,
- Coprinus comatus,
- Stropharia rugoso-annullata.
Prin importul de miceliu din Uniunea Europeana şi prin deschiderea la informaţie după 1990 se mai pot recomanda în cultură şi alte specii de ciuperci precum :
- Lentinus edodes,
- Pleurotus eryngii,
- Pleurotus pulmonarius,
- Pleurotus sacca,
- Pleurotus colombinus,
- Pleurotus flabellatus.
Dintre cele recomandate, Lentinus edodes ( shii-take sau ciuperca parfumată) ocupă primul loc în cultura pe plan mondial datorită virtuţilor sale terapeutice şi savorii deosebite. Lentinanul obţinut din aceste ciuperci este folosit cu succes în Asia şi S.U.A ca medicament în combaterea sau prevenirea a cca. 17 afecţiuni printre care antitumoral, anticolesterol rău, antiglicemic sau anti SIDA.
Pleurotus eryngii este tot un burete dar mai bun calitativ, cu un conţinut mai scăzut în celuloză mai ales în picior.
Toate aceste specii sunt descrise cu tehnologia de cultura în cărţile : Cultura ciupercilor Pleurotus şi Ciuperci comestibile şi medicinale.
( prezentare şi tehnologia de cultură)
În ţara noastră se cultivă cu preponderenţă două specii de ciuperci comestibile :
- Agaricus bisporus,
- Pleurotus ostreatus.
Pe lângă acestea au fost elaborate tehnologii de cultură pentru alte 6 specii de ciuperci, dar care nu sunt popularizate pentru a fi cunoscute până la nivelul cultivatorilor.
Aceste 6 specii sunt :
- Agaricus edulis,
- Pleurotus florida,
- Pleurotus cornucopiae,
- Pleurotus sajor-caju,
- Coprinus comatus,
- Stropharia rugoso-annullata.
Prin importul de miceliu din Uniunea Europeana şi prin deschiderea la informaţie după 1990 se mai pot recomanda în cultură şi alte specii de ciuperci precum :
- Lentinus edodes,
- Pleurotus eryngii,
- Pleurotus pulmonarius,
- Pleurotus sacca,
- Pleurotus colombinus,
- Pleurotus flabellatus.
Dintre cele recomandate, Lentinus edodes ( shii-take sau ciuperca parfumată) ocupă primul loc în cultura pe plan mondial datorită virtuţilor sale terapeutice şi savorii deosebite. Lentinanul obţinut din aceste ciuperci este folosit cu succes în Asia şi S.U.A ca medicament în combaterea sau prevenirea a cca. 17 afecţiuni printre care antitumoral, anticolesterol rău, antiglicemic sau anti SIDA.
Pleurotus eryngii este tot un burete dar mai bun calitativ, cu un conţinut mai scăzut în celuloză mai ales în picior.
Toate aceste specii sunt descrise cu tehnologia de cultura în cărţile : Cultura ciupercilor Pleurotus şi Ciuperci comestibile şi medicinale.
marți, 14 decembrie 2010
Specii noi de CIUPERCI
In noiembrie 2006, au fost in Basarabia 2 cercetatori din cadrul Asociatiei Europene a Micologilor, care au descoperit printre ruinele cetatii geto-dacice Catalina si in padurea Catalina si Parcul National Codri din Chisinau, specii de ciuperci unicat. Rezultatele descoperirilor vor apare in volumul "Miller champignons d,Europe " ce va cuprinde referiri despre mai multe specii de ciuperci din tarile Europei. Eu cred ca acesti cercetatori ar trebui invitati si la noi in tara in Rezervatia Retezat si in jud. Suceava unde exista de asemenea o suprafata de padure ca rezervatie. Si poate asemenea enclave sunt mai multe la noi dar eu nu le cunosc.
duminică, 12 decembrie 2010
CONSERVAREA CIUPERCILOR FARA CONSERVANTI
În cartea RETETE CULINARE SI CONSERVE CU CIUPERCI , pe lângă cele 400 reţete culinare cu diferite specii de ciuperci sunt prezentate şi 60 reţete de conserve. În urmă cu 20 de ani ne bucuram, când găseam în magazine multitudine de preparate, conserve diverse şi vedeam inutilă preocuparea noastră de gospodine. Mai ales acea preocupare de toamnă, de schimb de reţete, de zacuscă, legume pentru iarnă, fructe divers preparate etc. etc. Iluzia ne-a trecut repede când am înţeles ce pericol se ascundea în aceste borcane. E-uri, aditivi, coloranţi, conservanţi şi câte şi mai câte care toate atentau la sănătatea noastră şi încă o mai fac. Nu există nici un fel de educaţie în rândul populaţiei, care trebuie să înceapă de la grădiniţă, în modul de a-şi alege hrana, băutura, dulciurile etc.
Cartea prezentată vine în ajutorul mămicilor care au timp, a bunicilor care nu şi-au pierdut îndemânarea şi o practică cu mare mândrie, a tuturor celor ce iubesc ciupercile şi vor să se hrănească sănătos. Cartea costă 17 ron. Am primit chiar comenzi mai mari şi am întrebat ce face cu mai multe exemplare. Mi-a spus," le fac cadou de sărbători prietenelor mele".
Cartea prezentată vine în ajutorul mămicilor care au timp, a bunicilor care nu şi-au pierdut îndemânarea şi o practică cu mare mândrie, a tuturor celor ce iubesc ciupercile şi vor să se hrănească sănătos. Cartea costă 17 ron. Am primit chiar comenzi mai mari şi am întrebat ce face cu mai multe exemplare. Mi-a spus," le fac cadou de sărbători prietenelor mele".
CONSERVAREA CIUPERCILOR fara conservanti
CONSERVAREA CIUPERCILOR
În zilele noastre, în magazine, se găseşte o multitudine de alimente conservate, prezentate într-un mod foarte atractiv, pentru a stârni interesul.
Metoda de conservare prin congelare a luat şi ea amploare.
Conservarea hranei este o tehnică foarte veche ce apare menţionată şi în scrierile din timpul Romei antice. Hrana conservată asigură posibilitatea de a prepara produse variate tot timpul anului , în unele cazuri chiar când acestea nu se mai găsesc proaspete pe piaţă.Produsele conservate îşi păstrează în mare parte calităţile organo-leptice.
Tehnicile străvechi de conservare cum ar fi murarea, sărarea sau uscarea adaugă o aromă distinctivă şi delicioasă ciupercilor proaspete.
În urma unei plimbări la sfârşit de săptămână, la iarbă verde, la pădure pentru a face un grătar, nu de puţine ori poţi să recoltezi şi o anumită cantitate de ciuperci comestibile. Dar aceste produse sunt perisabile, nu pot fi păstrate mai mult de 24 ore în frigider. Ciupercile se degradează uşor din cauza deteriorării naturale a materiei organice ca rezultat al activităţii enzimelor şi proliferării mucegaiurilor
şi bacteriilor. Aceste procese de degradare au loc într-un mediu cald, umed, cu pH echilibrat aproape de neutru şi în prezenţa oxigenului. Prin conservare se vor elimina aceşti factori ce favorizează degradarea.
Se poate presupune cu uşurinţă că primele metode de conservare ale omului au fost pe bază de soare, vânt şi mai apoi focul. Omul primitiv a observat că o bucată de carne lăsată la vânt şi soare devine mai apetisantă, mai uşoară şi se poate păstra mai mult timp. Metodele de conservare a alimentelor l-au făcut pe om să se stabilească într-un loc şi să renunţe treptat la statutul de nomad. Alături de carne este uşor de presupus cş s-au conservat şi plante, fructe şi seminţe.
Ciupercile se pot valorifica şi prin conservare fie ca produse semifinite sau ca produse finite.
Ca produse semifinite ciupercile se pot conserva prin uscare, congelare, marinare, murare, în suc propriu, în sos tomat, în oţet, ulei, untură sau în unt. Ciupercile conservate pot fi păstrate şi consumate dupa cca 6, 12 sau chiar 24 luni, preparate după reţeta dorită.
În funcţie de cantitatea de ciuperci ce urmează să fie conservată, se pot folosi borcane din sticlă de diferite dimensiuni, pornind de la 0,2, 0,4, 0,5, 0,8 kg, 1 kg, 2,3,5 şi chiar 10 kg, butoaie de lemn sau PVC cu capacităţi diferite, de până la 200 kg ( în sistem industrial). Se impune alegerea recipientelor cu grijă, atât din motive practice cât şi estetice. Pentru depozitarea produselor în mediu umed şi lichid se vor alege întotdeuna recipiente din materiale neabsorbante, cum ar fi sticla, ceramica smălţuită, porţelan sau inox. Alegeţi recipiente care pun în valoare culoarea şi aspectul produsului final. Sticla este materialul ideal pentru produsele conservate, prezentându-le la adevărata lor valoare. Borcanele care au mai fost folosite sunt potrivite pentru conservarea pe termen scurt. Pentru conserve ce vor trebui păstrate un timp mai îndelungat sunt potrivite borcane noi, care sunt rezistente la temperaturi înalte şi au capace inoxidabile. Se vor evita vasele din materiale corosive, cum este aluminiul, plasticul, ce au tendinţa de a modifica sau absorbi aromele. Un recipient folosit pentru conservare trebuie să fie întreg, neciobit, fără zgârâieturi şi crăpături . Se alege un model de borcane care există deja în comerţ şi pentru care găsiţi oricând piese de schimb ( garnituri sau capace). Înainte de folosire aceste vase se spală bine cu apă caldă şi detergent, se clătesc şi se sterilizează. Sterilizarea se face în apă , pe foc iute prin fierbere 10 minute.
Capacele şi dopurile se opăresc câteva secunde în apă fierbinte. Borcanele şi capacele se vor usca înainte de utilizare. Este de preferat să folosiţi capace şi dopuri noi.
Conservele cu aciditate redusă sau cu conţinut scăzut de sare şi zahăr sunt supuse atacului mucegaiurilor şi bacteriilor. Pentru a fi păstrate o perioada mai îndelungată, 6-12 luni acestea vor trebui sterilizate prin tratarea la temperaturi ridicate. Prin tratarea la temperaturi ridicate şi lipsa oxigenului se crează un mediu impropriu pentru dezvoltarea microorganismelor .
Tehnica de sterilizare cu ajutorul apei fierte este simplă şi constă în introducerea borcanelor sau sticlelor etanşeizate într-un vas cu apă. Aşezarea în vas se face astfel încât ele să nu vină în contact direct cu fundul şi pereţii vaselor de sterilizare, deci printre ele şi pe fundul vasului se pun cârpe curate. Apa este adusă la punctul de fierbere şi se menţine la fiert o perioadă ce depinde de tipul de conservă şi mărimea conservei. Conserva care nu este bine etaişeizată se va îndepărta şi consuma imediat sau se reface etanşeizarea şi se sterilizează din nou. Se lasă apoi conservele să se răcească, timp în care conţinutul se contractă şi creează vid în interiorul conservei. Recipientele astfel sterilizate şi răcite se vor depozita în locuri răcoroase, uscate şi fără lumină. Se verifică din când în când pentru a se observa dacă nu apar semne de degradare (fermentare sau mucegaiuri).Timpul de fierbere este de cca. 25-3o minute pentru recipientele cu capacitatea de până la 500 de ml sau 500 g şi de 30-40 minute pentru cele cu capacitatea de un litru sau 1 kg şi creşte progresiv în funcţie de capacitatea recipientelor. Intervalele de timp de fierbere sunt calculate din momentul în care apa a atins punctul de fierbere.
Ciuperci coapte conservate în oţet
Ingrediente şi cantităţi: 1 kg ciuperci mari, 250 ml oţet de 9 grade, 500 ml apă, 60 g sare, patrunjel şi mărar verde, piper boabe, câteva felii de lămâie,100 ml ulei, foi de dafin
Mod de preparare
1. Ciupercile se curăţă, se taie codiţele, se spală şi se sărează.
2. Se aşază într-o tavă cu lamelele în sus şi se toarnă în fiecare câte puţin ulei. Se coc la foc potrivit cca. 15-20 minute, pânâ se înmoaie.
3. Se scurg de suc şi se aşază în borcan cu capacitatea de 1,5 kg. Printre ciuperci se presară pătrunjel şi mărar spălate şi tocate, felioare de lămâie, piper boabe şi foi de dafin.
4. Se pregăteşte marinata din apă, oţet , sare şi zeama lăsată de ciuperci. Se fierbe cca. 5 minute, se răceşte şi se toarnă în borcan peste ciuperci.
5. Deasupra marinatei se toarnă un strat de 1,5-2 cm de ulei încins. Borcanul se închide ermetic şi se pune la păstrat la rece.
Sugestie : această conservă se poate păstra chiar şi 12 luni
În zilele noastre, în magazine, se găseşte o multitudine de alimente conservate, prezentate într-un mod foarte atractiv, pentru a stârni interesul.
Metoda de conservare prin congelare a luat şi ea amploare.
Conservarea hranei este o tehnică foarte veche ce apare menţionată şi în scrierile din timpul Romei antice. Hrana conservată asigură posibilitatea de a prepara produse variate tot timpul anului , în unele cazuri chiar când acestea nu se mai găsesc proaspete pe piaţă.Produsele conservate îşi păstrează în mare parte calităţile organo-leptice.
Tehnicile străvechi de conservare cum ar fi murarea, sărarea sau uscarea adaugă o aromă distinctivă şi delicioasă ciupercilor proaspete.
În urma unei plimbări la sfârşit de săptămână, la iarbă verde, la pădure pentru a face un grătar, nu de puţine ori poţi să recoltezi şi o anumită cantitate de ciuperci comestibile. Dar aceste produse sunt perisabile, nu pot fi păstrate mai mult de 24 ore în frigider. Ciupercile se degradează uşor din cauza deteriorării naturale a materiei organice ca rezultat al activităţii enzimelor şi proliferării mucegaiurilor
şi bacteriilor. Aceste procese de degradare au loc într-un mediu cald, umed, cu pH echilibrat aproape de neutru şi în prezenţa oxigenului. Prin conservare se vor elimina aceşti factori ce favorizează degradarea.
Se poate presupune cu uşurinţă că primele metode de conservare ale omului au fost pe bază de soare, vânt şi mai apoi focul. Omul primitiv a observat că o bucată de carne lăsată la vânt şi soare devine mai apetisantă, mai uşoară şi se poate păstra mai mult timp. Metodele de conservare a alimentelor l-au făcut pe om să se stabilească într-un loc şi să renunţe treptat la statutul de nomad. Alături de carne este uşor de presupus cş s-au conservat şi plante, fructe şi seminţe.
Ciupercile se pot valorifica şi prin conservare fie ca produse semifinite sau ca produse finite.
Ca produse semifinite ciupercile se pot conserva prin uscare, congelare, marinare, murare, în suc propriu, în sos tomat, în oţet, ulei, untură sau în unt. Ciupercile conservate pot fi păstrate şi consumate dupa cca 6, 12 sau chiar 24 luni, preparate după reţeta dorită.
În funcţie de cantitatea de ciuperci ce urmează să fie conservată, se pot folosi borcane din sticlă de diferite dimensiuni, pornind de la 0,2, 0,4, 0,5, 0,8 kg, 1 kg, 2,3,5 şi chiar 10 kg, butoaie de lemn sau PVC cu capacităţi diferite, de până la 200 kg ( în sistem industrial). Se impune alegerea recipientelor cu grijă, atât din motive practice cât şi estetice. Pentru depozitarea produselor în mediu umed şi lichid se vor alege întotdeuna recipiente din materiale neabsorbante, cum ar fi sticla, ceramica smălţuită, porţelan sau inox. Alegeţi recipiente care pun în valoare culoarea şi aspectul produsului final. Sticla este materialul ideal pentru produsele conservate, prezentându-le la adevărata lor valoare. Borcanele care au mai fost folosite sunt potrivite pentru conservarea pe termen scurt. Pentru conserve ce vor trebui păstrate un timp mai îndelungat sunt potrivite borcane noi, care sunt rezistente la temperaturi înalte şi au capace inoxidabile. Se vor evita vasele din materiale corosive, cum este aluminiul, plasticul, ce au tendinţa de a modifica sau absorbi aromele. Un recipient folosit pentru conservare trebuie să fie întreg, neciobit, fără zgârâieturi şi crăpături . Se alege un model de borcane care există deja în comerţ şi pentru care găsiţi oricând piese de schimb ( garnituri sau capace). Înainte de folosire aceste vase se spală bine cu apă caldă şi detergent, se clătesc şi se sterilizează. Sterilizarea se face în apă , pe foc iute prin fierbere 10 minute.
Capacele şi dopurile se opăresc câteva secunde în apă fierbinte. Borcanele şi capacele se vor usca înainte de utilizare. Este de preferat să folosiţi capace şi dopuri noi.
Conservele cu aciditate redusă sau cu conţinut scăzut de sare şi zahăr sunt supuse atacului mucegaiurilor şi bacteriilor. Pentru a fi păstrate o perioada mai îndelungată, 6-12 luni acestea vor trebui sterilizate prin tratarea la temperaturi ridicate. Prin tratarea la temperaturi ridicate şi lipsa oxigenului se crează un mediu impropriu pentru dezvoltarea microorganismelor .
Tehnica de sterilizare cu ajutorul apei fierte este simplă şi constă în introducerea borcanelor sau sticlelor etanşeizate într-un vas cu apă. Aşezarea în vas se face astfel încât ele să nu vină în contact direct cu fundul şi pereţii vaselor de sterilizare, deci printre ele şi pe fundul vasului se pun cârpe curate. Apa este adusă la punctul de fierbere şi se menţine la fiert o perioadă ce depinde de tipul de conservă şi mărimea conservei. Conserva care nu este bine etaişeizată se va îndepărta şi consuma imediat sau se reface etanşeizarea şi se sterilizează din nou. Se lasă apoi conservele să se răcească, timp în care conţinutul se contractă şi creează vid în interiorul conservei. Recipientele astfel sterilizate şi răcite se vor depozita în locuri răcoroase, uscate şi fără lumină. Se verifică din când în când pentru a se observa dacă nu apar semne de degradare (fermentare sau mucegaiuri).Timpul de fierbere este de cca. 25-3o minute pentru recipientele cu capacitatea de până la 500 de ml sau 500 g şi de 30-40 minute pentru cele cu capacitatea de un litru sau 1 kg şi creşte progresiv în funcţie de capacitatea recipientelor. Intervalele de timp de fierbere sunt calculate din momentul în care apa a atins punctul de fierbere.
Ciuperci coapte conservate în oţet
Ingrediente şi cantităţi: 1 kg ciuperci mari, 250 ml oţet de 9 grade, 500 ml apă, 60 g sare, patrunjel şi mărar verde, piper boabe, câteva felii de lămâie,100 ml ulei, foi de dafin
Mod de preparare
1. Ciupercile se curăţă, se taie codiţele, se spală şi se sărează.
2. Se aşază într-o tavă cu lamelele în sus şi se toarnă în fiecare câte puţin ulei. Se coc la foc potrivit cca. 15-20 minute, pânâ se înmoaie.
3. Se scurg de suc şi se aşază în borcan cu capacitatea de 1,5 kg. Printre ciuperci se presară pătrunjel şi mărar spălate şi tocate, felioare de lămâie, piper boabe şi foi de dafin.
4. Se pregăteşte marinata din apă, oţet , sare şi zeama lăsată de ciuperci. Se fierbe cca. 5 minute, se răceşte şi se toarnă în borcan peste ciuperci.
5. Deasupra marinatei se toarnă un strat de 1,5-2 cm de ulei încins. Borcanul se închide ermetic şi se pune la păstrat la rece.
Sugestie : această conservă se poate păstra chiar şi 12 luni
sâmbătă, 11 decembrie 2010
CULTURA CIUPERCILOR PLEUROTUS spp. PE BUTUCI DE LEMN
CULTURA CIUPERCILOR PLEUROTUS spp. PE BUTUCI DE LEMN
Aceasta tehnologie de cultura este folosită mai ales în Ocoalele Silvice şi constă în însămânţarea cu miceliu a trunchiurilor vii, în creştere, sau pe butuci detaşaţi, înainte de a fi folosiţi drept combustibil.
În ţara noastră s-a elaborat această tehnologie de cultură de către Mateescu N., şi Ioana Tudor în anul 1984 când s-au obţinut pentru prima dată şi fructificaţii de Pleurotus ostreatus şi Lentinus edodes, ciuperca parfumată sau Skii-take, specie ce ocupă primul loc printre speciile de ciuperci cultivate în Asia.
Pentru cultura pe lemn se folosesc esenţe foioase, sănătoase, lipsite de alte specii de ciuperci, proaspăt tăiate pentru a avea o umiditate optimă şi cu diametrul peste 12-15 cm deoarece cheltuielile aferente inoculării, păstrării şi întreţinerii în cultură să poată fi acoperite de producţia obţinută. Prin utilizarea lemnului ca substrat de creştere se elimină celelalte verigi tehnologice privind pregătirea substratului precum: mărunţirea, omogenizarea, îmbibarea şi dezinfectarea termică.
Metoda de cultură pe butuci se mai aplică şi în păduri, după tăierea arborilor pentru a descompune complet buturuga rămasă, eliminându-se astfel lucrările de scoatere a ei din pământ. Pe parcursul a 3 ani P.ostreatus face să putrezească şi lemnul rădăcinilor şi produce ciuperci încă din primul an.
Cultura ciupercilor Pleurotus spp. pe buşteni este cea mai veche metodă de cultură a acestor specii de ciuperci, ea începând să fie aplicată din perioada anilor 1916–1928 şi s-a extins după al doilea război mondial şi a reprezentat singura metodă de producere a ciupercilor Pleurotus.
Metoda culturii pe esenţe lemnoase prezintă avantajul că nu necesită investiţii speciale, însă există şi dezavantajul că producţia de ciuperci este posibilă numai în 2-3 luni din an
în sistem gospodăresc Aceasta reprezintă o cultură extensivă de lungă durată, spre deosebire de cultura intensivă de scurtă durată pe substraturi lignocelulozice. Caracteristic pentru acest sistem de cultură este faptul că nu solicită nici un consum energetic, totul se desfăşoară în mediul extern.
Alegerea materialului lemnos
Pentru însămânţare se întrebuinţează butuci din urmatoarele specii de esenţă moale: plop, tei, mesteacăn, salcie etc. şi din esenţă tare: stejar, salcâm, fag, cireş, carpen, frasin, castan etc.
Pentru cultură se pot folosi şi butuci din pomi fructiferi, acolo unde se fac taieri ale livezilor primăvara pentru formarea coroanelor sau pentru regenerare, din următoarele specii : măr, păr, prun, vişin, cireş, nuc etc.
Miceliul împânzeşte sau creşte, mai rapid într-un lemn de esenţă moale decât în cel de esenţă tare, astfel că fructificarea apare din primul an pe esenţele moi şi în cel de-al doilea an pe esenţele tari. Producţia obţinută este, mai ridicată pe esenţele mtari şi invers şi durează 3-4 ani, faţă de cele pe lemn moale.
Însămânţarea butucilor, indiferent de esenţa de lemn folosită sau de metoda utilizată, se face primăvara, în martie-aprilie când începe să circule seva – pentru cei pe rădăcină. Butucii detaşaţi se taie din pădure în perioada februarie-martie şi se protejează împotriva uscăciunii, până la însămânţare. Lemnul se fasonează de ramurile laterale, cele groase se pot folosi pentru directă inoculare iar cele subţiri se pot toca şi intră în componenţa substratului lignicol.
Fasonarea se face la o lungime de 40-50 cm şi diametrul cuprins între 20-40 cm, pentru a fi uşor de manipulat. Se elimină părţile putrede. Dacă butucii nu s-au păstrat corespunzător şi sunt uscaţi, înainte de însămânţare se îmbibă în apă timp de 24-36 ore, apoi se pot lăsa la scurs.
Inocularea butucilor
Pentru inoculare sau însămânţare se practică trei metode, astfel :
• prin rondea ;
• în pană;
• în orificii.
• Metoda prin rondea detaşată
Prin această metodă la unul din capetele butucului se detaşează cu un fierăstrău o rondea cu grosimea de 3 cm. După cântărirea butucului se calculează cantitatea de miceliu de 4% de provenienţă românească şi de 2-3% din import, la greutatea butucului. Din acest miceliu două părţi se pun la capătul butucului, peste care se fixează rondeaua cu 1-2 cuie. Exemplu : pentru un butuc de salcâm cu dimensiunile de 50 cm lungime, 15 cm diametru şi greutatea de 10 kg se va utiliza o cantitate de 400 g miceliu românesc, din care 270 g se pun sub rondea, iar 130 g se aşază sub butuc la incubat.
• Metoda prin orificii
Orificiile se execută intercalat, de-a lungul butucului, cu ajutorul unui burghiu, având distanţa între orificii de circa 10 cm, iar diametrul fiecărui orificiu de 1-2 cm şi adâncimea de 2-3 cm.
După ce s-a găurit, se scoate rumeguşul din orificii şi se introduce miceliul granulat până se umple complet. La suprafaţa miceliului se protejează cu vată curată. Pentru această metodă se pretează foarte bine miceliul produs pe dopuri din lemn care nu se produc în ţara noastră, dar există producători şi pot fi accesaţi prin Internet.
Dopul respectiv conţine miceliu şi se introduce foarte uşor în fiecare orificiu.
În general prin această metodă rămâne mai mult miceliu ce nu poate intra în orificii, şi atunci se pune sub butuc la incubat.
• Metoda în pană
De-a lungul unui butuc fasonat după descrierea anterioară se fac 5-6 despicături în pană, cu adâncimea de 3-4 cm, în care se introduce miceliul. Peste acesta se fixează pana de lemn, tot cu ajutorul unui cui.
Aşezarea butucilor la incubat
Incubarea butucilor are loc într-o perioadă de 6 luni, într-un şanţ de incubare, în pământ.
Pentru a săpa şanţul se alege un loc ferit de insolaţie şi de inundaţii, unde se sapă până la adâncimea de 60 cm, adică mai adânc cu 10 cm faţă de lungimea butucilor, lăţimea de aproximativ 1 m, iar lungimea în funcţie de numărul de butuci.
Înainte de aşezarea butucilor se pregăteşte şanţul astfel : se umezesc pereţii şi fundul şanţului, dacă aceştia sunt uscaţi. Se aşază pe fundul lui un strat de nisip jilav, în grosime de 1-2 cm, sau rumeguş de lemn, de asemenea umezit. Se presară miceliul reţinut, apoi se pun butucii vertical, unul lângă altul. Se are în vedere la aşezare să nu rămână spaţii mari între ei. După umplere, şanţul se acoperă, mai întâi cu un rând de scânduri aşezate orizontal, sprijinite pe marginile lui, fără spaţii între ele. Deasupra scândurilor se realizează, din crengi mai groase, o coamă în două pante, peste care se pune un strat de paie de circa 10-15 cm grosime, care se acoperă cu o folie din polietilenă perforată, iar la sfârşit un strat de pământ gros de 15-20 cm, care se înierbează cu gazon. Acest gazon va fi menţinut umed, pentru ca butucii să nu se usuce. În jurul şanţului, la o distanţă de 20-30 cm, se sapă rigole pentru scurgerea apei din precipitaţii.
Periodic, la interval de o lună, se verifică incubarea butucilor, deschizându-se cu grijă un capăt al şanţului; se măsoară temperatura şi se acoperă imediat. Şanţul se deshide definitiv după 6 luni, în septembrie-octombrie, când butucii se scot şi se aşază într-o cameră de cultură, asigurând condiţii de microclimat specifice bureţilor care au fost inoculaţi, adică umiditate, ventilaţie, iluminat. Dacă se constată că sunt deshidrataţi, se înfăşoară în hârtie, care se menţine tot timpul umedă, iar capătul de jos al butucului se introduce în nisip umed. La circa 30 zile de la scoaterea de la incubat se poate recolta primul val de bureţi, iar în cazul folosirii unui hibrid precoce, chiar şi la 15 zile, la Pleurotus ostreatus Hibridul românesc 421.
Pe lemnul de esenţă tare cultura durează 3-4 ani iar pe cel de esenţă moale, 1-2 ani, apariţia bureţilor făcându-se primăvara şi toamna.
Randamentul total este de 20-30 kg bureţi la 100 kg lemn inoculat, cumulat pe toţi anii de cultură.
Însămânţarea cu miceliu poate fi aplicată şi buturugilor pe rădăcini, direct în pădure. Buturugile nu trebuie să fie putrede, li se împrospătează tăietura sau se fasonează astfel ca secţiunea să fie netedă şi plană, se aşază miceliul pe secţiune, care se protejează prin legare cu o folie. Împotriva insolaţiei se acoperă cu crengi şi frunze.
Această metodă este folosită în vederea distrugerii buturugilor, obţinând astfel un dublu avantaj :
- primul- recoltă de bureţi ;
- al doilea- economie de forţă de muncă pentru scoaterea lor.
Aceasta tehnologie de cultura este folosită mai ales în Ocoalele Silvice şi constă în însămânţarea cu miceliu a trunchiurilor vii, în creştere, sau pe butuci detaşaţi, înainte de a fi folosiţi drept combustibil.
În ţara noastră s-a elaborat această tehnologie de cultură de către Mateescu N., şi Ioana Tudor în anul 1984 când s-au obţinut pentru prima dată şi fructificaţii de Pleurotus ostreatus şi Lentinus edodes, ciuperca parfumată sau Skii-take, specie ce ocupă primul loc printre speciile de ciuperci cultivate în Asia.
Pentru cultura pe lemn se folosesc esenţe foioase, sănătoase, lipsite de alte specii de ciuperci, proaspăt tăiate pentru a avea o umiditate optimă şi cu diametrul peste 12-15 cm deoarece cheltuielile aferente inoculării, păstrării şi întreţinerii în cultură să poată fi acoperite de producţia obţinută. Prin utilizarea lemnului ca substrat de creştere se elimină celelalte verigi tehnologice privind pregătirea substratului precum: mărunţirea, omogenizarea, îmbibarea şi dezinfectarea termică.
Metoda de cultură pe butuci se mai aplică şi în păduri, după tăierea arborilor pentru a descompune complet buturuga rămasă, eliminându-se astfel lucrările de scoatere a ei din pământ. Pe parcursul a 3 ani P.ostreatus face să putrezească şi lemnul rădăcinilor şi produce ciuperci încă din primul an.
Cultura ciupercilor Pleurotus spp. pe buşteni este cea mai veche metodă de cultură a acestor specii de ciuperci, ea începând să fie aplicată din perioada anilor 1916–1928 şi s-a extins după al doilea război mondial şi a reprezentat singura metodă de producere a ciupercilor Pleurotus.
Metoda culturii pe esenţe lemnoase prezintă avantajul că nu necesită investiţii speciale, însă există şi dezavantajul că producţia de ciuperci este posibilă numai în 2-3 luni din an
în sistem gospodăresc Aceasta reprezintă o cultură extensivă de lungă durată, spre deosebire de cultura intensivă de scurtă durată pe substraturi lignocelulozice. Caracteristic pentru acest sistem de cultură este faptul că nu solicită nici un consum energetic, totul se desfăşoară în mediul extern.
Alegerea materialului lemnos
Pentru însămânţare se întrebuinţează butuci din urmatoarele specii de esenţă moale: plop, tei, mesteacăn, salcie etc. şi din esenţă tare: stejar, salcâm, fag, cireş, carpen, frasin, castan etc.
Pentru cultură se pot folosi şi butuci din pomi fructiferi, acolo unde se fac taieri ale livezilor primăvara pentru formarea coroanelor sau pentru regenerare, din următoarele specii : măr, păr, prun, vişin, cireş, nuc etc.
Miceliul împânzeşte sau creşte, mai rapid într-un lemn de esenţă moale decât în cel de esenţă tare, astfel că fructificarea apare din primul an pe esenţele moi şi în cel de-al doilea an pe esenţele tari. Producţia obţinută este, mai ridicată pe esenţele mtari şi invers şi durează 3-4 ani, faţă de cele pe lemn moale.
Însămânţarea butucilor, indiferent de esenţa de lemn folosită sau de metoda utilizată, se face primăvara, în martie-aprilie când începe să circule seva – pentru cei pe rădăcină. Butucii detaşaţi se taie din pădure în perioada februarie-martie şi se protejează împotriva uscăciunii, până la însămânţare. Lemnul se fasonează de ramurile laterale, cele groase se pot folosi pentru directă inoculare iar cele subţiri se pot toca şi intră în componenţa substratului lignicol.
Fasonarea se face la o lungime de 40-50 cm şi diametrul cuprins între 20-40 cm, pentru a fi uşor de manipulat. Se elimină părţile putrede. Dacă butucii nu s-au păstrat corespunzător şi sunt uscaţi, înainte de însămânţare se îmbibă în apă timp de 24-36 ore, apoi se pot lăsa la scurs.
Inocularea butucilor
Pentru inoculare sau însămânţare se practică trei metode, astfel :
• prin rondea ;
• în pană;
• în orificii.
• Metoda prin rondea detaşată
Prin această metodă la unul din capetele butucului se detaşează cu un fierăstrău o rondea cu grosimea de 3 cm. După cântărirea butucului se calculează cantitatea de miceliu de 4% de provenienţă românească şi de 2-3% din import, la greutatea butucului. Din acest miceliu două părţi se pun la capătul butucului, peste care se fixează rondeaua cu 1-2 cuie. Exemplu : pentru un butuc de salcâm cu dimensiunile de 50 cm lungime, 15 cm diametru şi greutatea de 10 kg se va utiliza o cantitate de 400 g miceliu românesc, din care 270 g se pun sub rondea, iar 130 g se aşază sub butuc la incubat.
• Metoda prin orificii
Orificiile se execută intercalat, de-a lungul butucului, cu ajutorul unui burghiu, având distanţa între orificii de circa 10 cm, iar diametrul fiecărui orificiu de 1-2 cm şi adâncimea de 2-3 cm.
După ce s-a găurit, se scoate rumeguşul din orificii şi se introduce miceliul granulat până se umple complet. La suprafaţa miceliului se protejează cu vată curată. Pentru această metodă se pretează foarte bine miceliul produs pe dopuri din lemn care nu se produc în ţara noastră, dar există producători şi pot fi accesaţi prin Internet.
Dopul respectiv conţine miceliu şi se introduce foarte uşor în fiecare orificiu.
În general prin această metodă rămâne mai mult miceliu ce nu poate intra în orificii, şi atunci se pune sub butuc la incubat.
• Metoda în pană
De-a lungul unui butuc fasonat după descrierea anterioară se fac 5-6 despicături în pană, cu adâncimea de 3-4 cm, în care se introduce miceliul. Peste acesta se fixează pana de lemn, tot cu ajutorul unui cui.
Aşezarea butucilor la incubat
Incubarea butucilor are loc într-o perioadă de 6 luni, într-un şanţ de incubare, în pământ.
Pentru a săpa şanţul se alege un loc ferit de insolaţie şi de inundaţii, unde se sapă până la adâncimea de 60 cm, adică mai adânc cu 10 cm faţă de lungimea butucilor, lăţimea de aproximativ 1 m, iar lungimea în funcţie de numărul de butuci.
Înainte de aşezarea butucilor se pregăteşte şanţul astfel : se umezesc pereţii şi fundul şanţului, dacă aceştia sunt uscaţi. Se aşază pe fundul lui un strat de nisip jilav, în grosime de 1-2 cm, sau rumeguş de lemn, de asemenea umezit. Se presară miceliul reţinut, apoi se pun butucii vertical, unul lângă altul. Se are în vedere la aşezare să nu rămână spaţii mari între ei. După umplere, şanţul se acoperă, mai întâi cu un rând de scânduri aşezate orizontal, sprijinite pe marginile lui, fără spaţii între ele. Deasupra scândurilor se realizează, din crengi mai groase, o coamă în două pante, peste care se pune un strat de paie de circa 10-15 cm grosime, care se acoperă cu o folie din polietilenă perforată, iar la sfârşit un strat de pământ gros de 15-20 cm, care se înierbează cu gazon. Acest gazon va fi menţinut umed, pentru ca butucii să nu se usuce. În jurul şanţului, la o distanţă de 20-30 cm, se sapă rigole pentru scurgerea apei din precipitaţii.
Periodic, la interval de o lună, se verifică incubarea butucilor, deschizându-se cu grijă un capăt al şanţului; se măsoară temperatura şi se acoperă imediat. Şanţul se deshide definitiv după 6 luni, în septembrie-octombrie, când butucii se scot şi se aşază într-o cameră de cultură, asigurând condiţii de microclimat specifice bureţilor care au fost inoculaţi, adică umiditate, ventilaţie, iluminat. Dacă se constată că sunt deshidrataţi, se înfăşoară în hârtie, care se menţine tot timpul umedă, iar capătul de jos al butucului se introduce în nisip umed. La circa 30 zile de la scoaterea de la incubat se poate recolta primul val de bureţi, iar în cazul folosirii unui hibrid precoce, chiar şi la 15 zile, la Pleurotus ostreatus Hibridul românesc 421.
Pe lemnul de esenţă tare cultura durează 3-4 ani iar pe cel de esenţă moale, 1-2 ani, apariţia bureţilor făcându-se primăvara şi toamna.
Randamentul total este de 20-30 kg bureţi la 100 kg lemn inoculat, cumulat pe toţi anii de cultură.
Însămânţarea cu miceliu poate fi aplicată şi buturugilor pe rădăcini, direct în pădure. Buturugile nu trebuie să fie putrede, li se împrospătează tăietura sau se fasonează astfel ca secţiunea să fie netedă şi plană, se aşază miceliul pe secţiune, care se protejează prin legare cu o folie. Împotriva insolaţiei se acoperă cu crengi şi frunze.
Această metodă este folosită în vederea distrugerii buturugilor, obţinând astfel un dublu avantaj :
- primul- recoltă de bureţi ;
- al doilea- economie de forţă de muncă pentru scoaterea lor.
duminică, 5 decembrie 2010
CIUPERCILE DIN FLORA SPONTANA A ROMANIEI
IN CURAND – poate vine chiar unul din MOŞI cu ea
CIUPERCILE DIN FLORA SPONTANA A ROMANIEI
CUVÂNT INTRODUCTIV
Această lucrare se doreşte a veni în sprijinul celor ce recoltează ciuperci din flora spontană pentru a putea evita greşelile şi confuziile inerente. Nu este o lucrare pentru micologii specializaţi, nu abordează detaliile ce ţin de expunerea la microscopul optic, electronic sau cu baleaj a unor părţi componente ale ciupercilor. Se face referire la părţile componente ce se pot observa cu ochiul liber, formă, culoare, gust, consistenţă, miros, reacţie la atingere, rupere sau tăiere etc.
În librării au aparut lucrări cu prezentarea de specii de ciuperci, însă acestea nu erau specii ce cresc în ţara noastră, deci erau lucrări traduse iar prezenta carte se doreşte a veni în sprijinul culegatorului şi consumatorului autohton. De aceea am încercat să prezint cele mai importante specii de ciuperci comestibile, toxice, şi fără valoare alimentară din ţara noastră şi cu marea diversitate de denumiri populare în funcţie de zona geografică.
Lucrarea prezintă peste 300 specii autohtone, toate reprezentate color.
CIUPERCILE DIN FLORA SPONTANA A ROMANIEI
CUVÂNT INTRODUCTIV
Această lucrare se doreşte a veni în sprijinul celor ce recoltează ciuperci din flora spontană pentru a putea evita greşelile şi confuziile inerente. Nu este o lucrare pentru micologii specializaţi, nu abordează detaliile ce ţin de expunerea la microscopul optic, electronic sau cu baleaj a unor părţi componente ale ciupercilor. Se face referire la părţile componente ce se pot observa cu ochiul liber, formă, culoare, gust, consistenţă, miros, reacţie la atingere, rupere sau tăiere etc.
În librării au aparut lucrări cu prezentarea de specii de ciuperci, însă acestea nu erau specii ce cresc în ţara noastră, deci erau lucrări traduse iar prezenta carte se doreşte a veni în sprijinul culegatorului şi consumatorului autohton. De aceea am încercat să prezint cele mai importante specii de ciuperci comestibile, toxice, şi fără valoare alimentară din ţara noastră şi cu marea diversitate de denumiri populare în funcţie de zona geografică.
Lucrarea prezintă peste 300 specii autohtone, toate reprezentate color.
vineri, 3 decembrie 2010
TRUFELE
CE SUNT TRUFELE ?
Numite şi diamantele negre ale pământului sau diamantele
gastronomiei, perle rare, delicatese de neegalat acestea sunt
Ciuperci care cresc în pământ, la adâncime de 10-40 cm, unele
chiar la suprafaţă sau mai în profunzime.
Cu îngăduinţa cunoscătorilor în acest domeniu, voi începe
prin a face o comparaţie: dacă dintre produsele alimentare de
origine animală, icrele negre se plasează pe primul loc - de bună
seamă şi cu îndreptăţită motivaţie, printre produsele de origine
vegetală, folosite în alimentaţie, trufele pot ocupa cu cinste,
acelaşi loc.
Trufele (Tuber spp.) sunt ciuperci comestibile cu un gust şi
o aromă excepţionale, bogate în substanţe nutritive, minerale,
vitamine şi cu steroizi care sunt feromoni sexuali.
Dacă un restaurant nu are în meniu mâncăruri cu trufe, nu
este select. În comparaţie cu celelalte specii de ciuperci comestibile
din familia Agaricaceae, trufele sunt ciuperci neobişnuite: nu
au pălărie şi nici picior, iar ascocarpul, (fructul comestibil) se
aseamănă cu tuberculii de cartofi având formă mai mult sau mai
puţin rotundă sau uşor ovoidală, de mărime ce variază frecvent
între 3 – 10 cm în diametru. Cuticula este cerebriformă.
Sunt considerate alimente de lux, fi ind folosite numai la
prepararea celor mai rafi nate mâncăruri, în cele mai extravagante
restaurante. Există şi o Bursă a trufelor în Italia, cât şi un muzeu
în Franţa. Se organizează Congrese, Simpozioane, Conferinţe,
mese rotunde, cursuri şi excursii tematice pentru căutare.
În Europa se recoltează 50% din cantitatea mondială de trufe.
Sunt 30-32 specii mai cunoscute în Europa, dar numai câteva
dintre acestea sunt cu adevărat valoroase pentru bucătăriile
restaurantelor. În România, trufe de calitate se recoltează în Ardeal.
La noi se întâlnesc trei specii de trufe: trufe de vară, trufe de iarna şi trufe
comune. Preţul unui kilogram de trufe româneşti variază între
50 şi 150 de euro. În trecut, se foloseau porcii, sau se observau anumite
specii de muşte, pentru găsirea trufelor. Astăzi se folosesc câini special
dresaţi care costă în jur de 2000 euro pentru un exemplar şi în
curând va fi folosită aparatură electronică, un fel de GPS.
Dacă doriţi să cunoaşteţi mai multe aspecte despre trufe,
cum se recoltează, cum se prepară şi cum se cultivă, vă
pot expedia cartea, cu poze color, prima de acest gen
din ţară, la numai 19 ron.
Numite şi diamantele negre ale pământului sau diamantele
gastronomiei, perle rare, delicatese de neegalat acestea sunt
Ciuperci care cresc în pământ, la adâncime de 10-40 cm, unele
chiar la suprafaţă sau mai în profunzime.
Cu îngăduinţa cunoscătorilor în acest domeniu, voi începe
prin a face o comparaţie: dacă dintre produsele alimentare de
origine animală, icrele negre se plasează pe primul loc - de bună
seamă şi cu îndreptăţită motivaţie, printre produsele de origine
vegetală, folosite în alimentaţie, trufele pot ocupa cu cinste,
acelaşi loc.
Trufele (Tuber spp.) sunt ciuperci comestibile cu un gust şi
o aromă excepţionale, bogate în substanţe nutritive, minerale,
vitamine şi cu steroizi care sunt feromoni sexuali.
Dacă un restaurant nu are în meniu mâncăruri cu trufe, nu
este select. În comparaţie cu celelalte specii de ciuperci comestibile
din familia Agaricaceae, trufele sunt ciuperci neobişnuite: nu
au pălărie şi nici picior, iar ascocarpul, (fructul comestibil) se
aseamănă cu tuberculii de cartofi având formă mai mult sau mai
puţin rotundă sau uşor ovoidală, de mărime ce variază frecvent
între 3 – 10 cm în diametru. Cuticula este cerebriformă.
Sunt considerate alimente de lux, fi ind folosite numai la
prepararea celor mai rafi nate mâncăruri, în cele mai extravagante
restaurante. Există şi o Bursă a trufelor în Italia, cât şi un muzeu
în Franţa. Se organizează Congrese, Simpozioane, Conferinţe,
mese rotunde, cursuri şi excursii tematice pentru căutare.
În Europa se recoltează 50% din cantitatea mondială de trufe.
Sunt 30-32 specii mai cunoscute în Europa, dar numai câteva
dintre acestea sunt cu adevărat valoroase pentru bucătăriile
restaurantelor. În România, trufe de calitate se recoltează în Ardeal.
La noi se întâlnesc trei specii de trufe: trufe de vară, trufe de iarna şi trufe
comune. Preţul unui kilogram de trufe româneşti variază între
50 şi 150 de euro. În trecut, se foloseau porcii, sau se observau anumite
specii de muşte, pentru găsirea trufelor. Astăzi se folosesc câini special
dresaţi care costă în jur de 2000 euro pentru un exemplar şi în
curând va fi folosită aparatură electronică, un fel de GPS.
Dacă doriţi să cunoaşteţi mai multe aspecte despre trufe,
cum se recoltează, cum se prepară şi cum se cultivă, vă
pot expedia cartea, cu poze color, prima de acest gen
din ţară, la numai 19 ron.
miercuri, 1 decembrie 2010
luni, 29 noiembrie 2010
330.000 de dolari! pentru două TRUFE scoase la licitatie în Italia.
330.000 de dolari! Atâ a plătit un miliardar chinez pentru două ciuperci scoase la licitatie în Italia. Nu sunt unele obişnuite, ci adevărate delicatese! Mai exact, două trufe care cântăresc împreună aproape un kilogram şi jumăte. Pentru că licitatiţia s-a desfăşurat simultan în Roma, Londra ş Macao, câştigătorul a dus o adevarată luptă pentru a pune mâna pe ele. În decembrie anul trecut, un milionar din Macao a cumpărat şi el două trufe albe, pe care a plătit nu mai puţin de 250.000 de dolari. De obicei, cei care cumpără astfel de trufe sunt patronii unor restaurante renumite care vor să-şi impresioneze clienţii. Sursa, Prima TV, 28 noiembrie 2010.
APERITIV DIN CHAMPIGNONS
APERITIV DIN CIUPERCI
Ingrediente: 500 g ciuperci, 4 linguri vin alb, o lingură ulei,
2 castraveţi muraţi, 1-2 foi de dafin, o crenguţă cimbru, 1-2 căţei
de usturoi, 1-2 linguriţe suc de lămâie, piper boabe, sare, o sfeclă
roşie mică, 2-3 fire de pătrunjel verde.
Cum se prepară?
Ciupercile se spală, se desprind picioruşele, se fierb în apă
împreună cu toate ingredientele în vas acoperit, cca 20 minute.
Când sunt gata, se scot ciupercile cu paleta şi se aşază în salatieră.
În zeama în care au fiert ciupercile se adaugă castraveciori acri tăiaţi felii
rotunde, două linguri cu vârf de sfeclă fiartă tăiată în cuburi
mici, puţin suc de lămâie şi se fierbe în continuare. Totul se trece
apoi prin sită. Se toarnă sosul obţinut peste ciuperci. Deasupra
se toarnă o lingură de ulei. Se ornează cu frunze de pătrunjel.
Se servesc ca aperitiv. Poftă bună !
O reteta de post sau de sarbatori
Ciuperci în gelatină
Ingrediente: 500 g ciuperci, 2 cepe, 40 g gelatină, o linguriţă
unt, 2 linguri maioneză, sare.
Cum se prepară?
Ciupercile champignon se spală şi se taie felii subţiri. Se fierb într-o
cratiţă, împreună cu ceapa întreagă, unt, sare şi apă cât să le
acopere, timp de 15/20 minute. Când sunt gata înlătură ceapa. Zeama
se strecoară printr-o sită foarte deasă. În această zeamă, pe foc,
se topeşte gelatina. Ciupercile fierte se aşază în strat uniform
pe o farfurie întinsă, într-o tavă sau în mici forme, boluri (fiecare
reprezentând o porţie).
Peste ciuperci se toarnă zeama cu gelatina (care se strecoară
în momentul turnării). Se dă la rece să se închege.
Se servesc cu sau fara maioneză vegetala. Pofta buna !
Ingrediente: 500 g ciuperci, 2 cepe, 40 g gelatină, o linguriţă
unt, 2 linguri maioneză, sare.
Cum se prepară?
Ciupercile champignon se spală şi se taie felii subţiri. Se fierb într-o
cratiţă, împreună cu ceapa întreagă, unt, sare şi apă cât să le
acopere, timp de 15/20 minute. Când sunt gata înlătură ceapa. Zeama
se strecoară printr-o sită foarte deasă. În această zeamă, pe foc,
se topeşte gelatina. Ciupercile fierte se aşază în strat uniform
pe o farfurie întinsă, într-o tavă sau în mici forme, boluri (fiecare
reprezentând o porţie).
Peste ciuperci se toarnă zeama cu gelatina (care se strecoară
în momentul turnării). Se dă la rece să se închege.
Se servesc cu sau fara maioneză vegetala. Pofta buna !
joi, 25 noiembrie 2010
SHIITAKE, ciuperca parfumata sau Lentinus edodes
Din ziarul BILD din Germania
Recent a fost publicat un articol ce cuprinde cele mai sanatoase 100 de alimente , studiu elaborat de cei mai renumiti nutritionisti germani. In lazul legumelor si fructelor acestia recomanda sa fie consumate proaspete sau congelate iar pentru plante medicinale sa fie administrare sub forma de infuzii, comprese sau tincturi.
Alimentele se grupeaza pe organe tinta precum : piele-par, rinichi, oase, intestine si stomac, ficat, creier, ochi, inima si circulatie. Pentru inima si circulatie este recomandata si specia de ciuperci Lentinus edodes, shiitake sau ciuperca parfumata cu mentiunea ca reduce colesterolul. Aceasta specie a inceput sa fie cultivata, cam timid e adevarat, si in tara noastra. Tehnologia de cultura a fost actualizata si publicata anul acesta in cartea CULTURA CIUPERCILOR PENTRU INCEPATORI.Miceliu se poate gasi in tara sau este adus din afara.
Din pacate eu rar gasesc produse cu aceasta ciuperca, sau ciuperci ca atare. Pateuri cu shiitake cumpar de la un magazin cu produse din germania, DM.
Recent a fost publicat un articol ce cuprinde cele mai sanatoase 100 de alimente , studiu elaborat de cei mai renumiti nutritionisti germani. In lazul legumelor si fructelor acestia recomanda sa fie consumate proaspete sau congelate iar pentru plante medicinale sa fie administrare sub forma de infuzii, comprese sau tincturi.
Alimentele se grupeaza pe organe tinta precum : piele-par, rinichi, oase, intestine si stomac, ficat, creier, ochi, inima si circulatie. Pentru inima si circulatie este recomandata si specia de ciuperci Lentinus edodes, shiitake sau ciuperca parfumata cu mentiunea ca reduce colesterolul. Aceasta specie a inceput sa fie cultivata, cam timid e adevarat, si in tara noastra. Tehnologia de cultura a fost actualizata si publicata anul acesta in cartea CULTURA CIUPERCILOR PENTRU INCEPATORI.Miceliu se poate gasi in tara sau este adus din afara.
Din pacate eu rar gasesc produse cu aceasta ciuperca, sau ciuperci ca atare. Pateuri cu shiitake cumpar de la un magazin cu produse din germania, DM.
vineri, 19 noiembrie 2010
CULTURA CIUPERCILOR PENTRU INCEPATORI
CULTURA CIUPERCILOR PENTRU INCEPATORI
O carte nouă pentru pentru a veni în sprijinul celor cu venituri reduse, a şomerilor, a celor disponilizaţi, pensionarilor, vegetarienilor, lăcaşelor de cult, chiar şi pentru cei cu dizabilităţi, într-un cuvânt pentru cei ce vor să mai muncească şi chiar pentru a obţine un venit suplimentar.
Sunt abordate tehnologiile de cultură în sistem clasic sau gospodăresc pentru 3 specii de Agaricus : bisporus, bitorquis şi brasiliensis sau blazei, precum şi Pleurotus sau păstrăvul de fag şi ciuperca parfumată, shiitake sau Lentinus edodes.
Ştiaţi că din 3 kg de paie uscate de grâu se pot obţine 2-3 kg de ciuperci Pleurotus ?
Ştiaţi că ciupercile Lentinus, Agaricus brasiliensis, genul Pleurotus au virtuţi medicinale ?
Cartea se întinde pe 250 pag. cu imagini color şi costă 25 ron. Poate fi comandată şi direct de la autoare cu plata ramburs, din toată ţara .
joi, 18 noiembrie 2010
TRUFE
TRUFELE
- O AFACERE PROFITABILĂ
PE TERMEN LUNG –
Un mare micolog francez spunea:
„Această vieţuitoare secretoasă, recoltă domnească
sau cadou dumnezeiesc, un organism nedefi nit
între animal şi plantă, fi ica
şi a sevei pământului”.
J. Delmas
Numite şi diamantele negre ale pământului sau diamantele
gastronomiei, perle rare, delicatese de neegalat acestea sunt
Ciuperci care cresc în pământ, la adâncime de 10-40 cm, unele
chiar la suprafaţă sau mai în profunzime.
Cu îngăduinţa cunoscătorilor în acest domeniu, voi începe
prin a face o comparaţie: dacă dintre produsele alimentare de
origine animală, icrele negre se plasează pe primul loc - de bună
seamă şi cu îndreptăţită motivaţie, printre produsele de origine
vegetală, folosite în alimentaţie, trufele pot ocupa cu cinste,
acelaşi loc.
Trufele (Tuber spp.) sunt ciuperci comestibile cu un gust şi
o aromă excepţionale, bogate în substanţe nutritive, minerale,
vitamine şi cu steroizi care sunt feromoni sexuali.
Dacă un restaurant nu are în meniu mâncăruri cu trufe, nu
este select. O porţie de trufe cu paste, la restaurantul unui hotel
din Bucureşti, costă 30 de euro.
În comparaţie cu celelalte specii de ciuperci comestibile
din familia Agaricaceae, trufele sunt ciuperci neobişnuite: nu
au pălărie şi nici picior, iar ascocarpul, (fructul comestibil) se
aseamănă cu tuberculii de cartofi având formă mai mult sau mai
puţin rotundă sau uşor ovoidală, de mărime ce variază frecvent
între 3 – 10 cm în diametru. Cuticula este cerebriformă.
Sunt considerate alimente de lux, fi ind
prepararea celor mai rafi nate mâncăruri, în cele mai extravagante
restaurante. Există şi o Bursă a trufelor în Italia, cât şi un muzeu
în Franţa. Se organizează Congrese, Simpozioane, Conferinţe,
mese rotunde, cursuri şi excursii tematice pentru căutarea de
trufe în sezonul optim de recoltare, s-au organizat sindicate ş.a.
Există şi o Confreerie unde se acordă medalii culegătorilor, ce
prezintă cele mai valoroase şi mai mari exemplare.
Recordul în materie era deţinut de o trufă albă de 1,5 kg
adjudecată la o licitaţie din Toscana. Pe atunci s-a vândut cu
circa 223.000 euro, un preţ care nu mai fusese atins de niciun alt
exemplar.
În Europa se recoltează 50% din cantitatea mondială de trufe.
În România, trufe de calitate se recoltează în Ardeal. La noi se
întâlnesc trei specii de trufe: trufe de vară, trufe de iarna şi trufe
comune.
În trecut, se foloseau porcii, sau se observau anumite specii
de muşte, pentru găsirea trufelor. Astăzi se folosesc câini special
dresaţi care costă în jur de 2000 euro pentru un exemplar şi în
curând va fi folosită aparatură electronică, un fel de GPS pentru
trufe.
luni, 15 noiembrie 2010
Trufa alba de 105.000 euro
O trufă albă, de 900 de grame, a fost achiziţionată de un cumpărător din Hong Kong pentru suma de 105.000 euro în cursul unei vânzări la licitaţie la Alba, în nordul Italiei, au anunţat organizatorii vânzării.
Trufa a fost scoasă la licitaţie în castelul medieval din Castello di Grinzane. Preţul unui gram de trufă se ridică la 117 euro, în scădere comparativ cu anul trecut, când a atins 133 de euro la o licitaţie similară.
Veniturile obţinute din vânzare vor servi la acordarea de burse de studii unor studenţi italieni şi la finanţarea de şcoli pentru elevi aflaţi în nevoie din Hong Kong şi Alba.
Preluat dupa LIBERTATEA din 14 noiembrie 2010.
Trufa a fost scoasă la licitaţie în castelul medieval din Castello di Grinzane. Preţul unui gram de trufă se ridică la 117 euro, în scădere comparativ cu anul trecut, când a atins 133 de euro la o licitaţie similară.
Veniturile obţinute din vânzare vor servi la acordarea de burse de studii unor studenţi italieni şi la finanţarea de şcoli pentru elevi aflaţi în nevoie din Hong Kong şi Alba.
Preluat dupa LIBERTATEA din 14 noiembrie 2010.
Totul despre ciuperci cu Dr. Ing. Ioana Tudor: Carti in Curs de APARITIE
Totul despre ciuperci cu Dr. Ing. Ioana Tudor: Carti in Curs de APARITIE
MINIENCICLOPEDIA CIUPERCILOR DIN ROMANIA
Cuprinde descrierea celor mai importante specii din flora Romaniei, peste 310 specii, cu imagini color.
MINIENCICLOPEDIA CIUPERCILOR DIN ROMANIA
Cuprinde descrierea celor mai importante specii din flora Romaniei, peste 310 specii, cu imagini color.
marți, 9 noiembrie 2010
RECOLTAREA CIUPERCILOR DIN FLORA SPONTANA
Recoltarea ciupercilor din flora spontană –Sfaturi utile
De la început o să încep cu NU.
Nu se recomandă să te transformi în culegător de weekend în cazul în care nu ai cunştinţe despre ciuperci. Cel mai bine este să recoltezi ciuperci împreună cu un localnic în vârstă, care cunoaşte bine speciile locale şi perioada când apar acestea. Numai confuziile între specii ce se produc la recoltare, pot duce la intoxicări.
Intoxicaţiile pot fi reale sau false, primele datorate ciupercilor în cauză, iar celelalte altor factori colaterali.
Dacă veţi urmări cu atenţie ştirile din mas media, puteţi găsi cu uşurinţă şi cauzele ce stau la baza intoxicărilor. Cu o singură excepţie şi anume cea prezentată de cadrele medicale precum că ciupercile au suferit mutaţii sau hibridări. Aceasta este o precizare fără suport real. Este greu să determini o specie de ciuperci. Chiar dacă eşti în vârstă de peste 70 sau 80 de ani şi toată viaţa ai recoltat ciuperci din zona de domiciliu, te poţi înşela. Ciupercile îşi pot schimba anumite însuşiri morfologice precum culoarea, în funcţie de umiditatea din aer, temperatură, aciditatea solului ş.a. Şi cum ciupercile apar după ploaie şi cum mai există şi zone poluate de multe ori aceste ploi au devenit acide. Precipitaţiile intră în sol, îi schimbă reacţia iar ciupercile ce apar după 12-24 ore, doar cunoaştem faptul că ele cresc foarte repede, atunci apar cu o culoare modificată, o nuanţă mai închisă sau mai deschisă, o altă combinaţie de culori decât cea cunoscută de zeci de ani. Şi atunci pot interveni confuzii şi nu hibridări.
Aţi reţinut din unele informaţii că ciupercile au fost recoltate de copii sau de adolescenţi ? ce cunoştinţe deţin ei despre ciuperci ?! Şi să nu uităm pe cei ce le culeg pentru a le comercializa, care n-au citit în viaţa lor un GHID despre ciuperci, dar o fac pentru un câştig, cinstit spun ei.
Ca să poţi să determini o ciupercă trebuie să-i cunoşti foarte bine caracterele morfologice, forma pălăriei, a piciorului, prezenţa scvamelor, a vălului, a inelului, volva, culoarea, mărimea, dacă are lame sau tuburi sporifere, perioada când apare în zona respectivă, mirosul, gustul, prezenţa sau absenţa latexului, felul cum se comportă când e ruptă sau tăiată sau în contact cu aerul sau cu diferiţi reactivi chimici.
Specialistul recurge la un microscop pentru a observa forma, culoarea, mărimea, suprafaţa sporilor, sporograma ş.a.
Pentru sporogramă se foloseşte hârtie albă sau neagră, în funcţie de culoarea sporilor speciei respective- luate dintr-un ghid. Pentru o specie cu spori albicioşi se va folosi hârtie neagră iar pentru cei coloraţi, hârtie de culoare albă. Pe această hârtie se aşază ciuperca cu lamele în jos, de seara până dimineaţa sau cca 24 ore pentru a se depune sporii.
Pentru determinare, important este şi modul de recoltare, ciuperca trebuie să fie întreagă, cu toate părţile componente, să fie păstrată în condiţii optime pentru a nu-şi schimba culoarea, să nu fie atacată de viermi, limaxi, melci, larve, nestrivită, să nu fie uscată şi nici prea bătrână.
Dar n-am să detaliez aceste aspecte ci o să recomand numai câteva sfaturi utile de care este bine să se ţină seama când se pleacă la recoltat de ciuperci. Dar oare câţi le vor citi şi pe acestea !
Pentru a recolta ciuperci şi anul viitor este corect să nu se culeagă şi postamentul micelian, adică baza piciorului ce se află în pământ. Sau dacă acest lucru s-a produs, cu un cuţit se va secţiona acest postament şi se va lăsa la locul de recoltare.
Se recomandă ca ciupercile să se recolteze din zone nepoluate, departe de combinate chimice, departe de căi ferate, autostrăzi, şosele naţionale, oraşe şi nu de pe câmpii pe care s-au administrat pesticide sau ierbicide.
Când se pleacă la recoltat de ciuperci, fiecare culegător trebuie să se doteze cu un anumit * arsenal* de culegere. Acesta va conţine : cuţit cu lama inoxidabilă, mai multe ambalaje de hârtie, coşuleţe de papură, de nuiele, rafie naturală, pânză naturală de in, bumbac, cânepă, cutii de carton şi într-un cuvânt ambalaje din materiale naturale. În aceste ambalaje ciupercile pot respira, acestea nu dau voie la acumulare de umiditate şi atunci ciupercile îşi păstrează culoarea, vâscozitatea până acasă sau la locul de identificare. De ce mai multe ambalaje ? Pentru că ciuperca de care nu sunteţi siguri, să o aşezaţi separat. Dacă aceasta, acasă se va dovedi că nu estet comestibilă şi a fost transportată şi ţinută împreună cu cele comestibile, pot apare probleme serioase. Sporii celor toxice se depun pe cele bune, printre cele bune pot rămâne şi fragmente de văl, de inel, scvame, de pălărie, de la cele toxice. Acest amestec nu mai prezintă siguranţă pentru consummator.
Dacă la locul de recoltare, sunt 2-3 persoane, şi nu toţi sunt de acord că acel exemplar este comestibil, este mai corect să se renunţe la acesta. Sau să se ambaleze separat pentru un studiu mai amănunţit în faţa unui determinator cu o planşă color.
Nu se vor recolta ciuperci bătrâne, mucegăite, deteriorate, rupte şi care nu mai pot fi recunoscute. Acestea vor fi lăsate la locul de creştere, fără a fi distruse, strivite, călcate în picioare. Unele ciuperci au virtuţi medicinale deosebite, încă necunoscute în ţara noastră.
Pentru începători se recomandă să se recolteze numai 2-3 specii de ciuperci, numai cele de care sunt absolut siguri că sunt comestibile. După ce vor căpăta experienţă numărul acestora poate creşte progresiv.
Nu se degustă ciupercile în stare crudă !
Nu se consumă ciuperci necurăţate, nespălate cu grijă, deoarece acestea pot să conţină şi alte toxine din urina de animale, dejecţii de larve, animale etc.
Nu se recomandă consumul de ciuperci bătrâne, viermănoase, deoarece în ele se pot acumula de asemenea diferite alte toxine.
Pentru persoanele care nu au consumat niciodată ciuperci se recomandă să consume o porţie cât mai redusă, pentru a-şi testa reacţia organismului. Pentru unele personae ele pot fi greu digerabile chiar indigeste.
Nu este corectă afirmaţia că melcii, limaxii şi larvele unor insecte nu consumă ciuperci otrăvitoare, iar ciupercile viermănoase sunt comestibile. Larvele şi melcii pot consuma ciuperci, otrăvitoare pentru om.
Ciupercile otrăvitoare nu devin comestibile după opărire şi nici după fierbere.
Am amintit mai înainte că există şi intoxicaţii false sau colaterale cu ciuperci. Acestea se referă la :
- consumul exagerat la o singură masă, devine indigest ;
- frica provocată că poate în preparatul respectiv au ajuns şi ciuperci toxice, proavoacă nelinişte, transpiraţie, tahicardie şi chiar tulburări gastrointestinale;
- ciupercile mai pot fi contaminate cu bacterii, mucegaiuri sau ciuperci patogene;
- produc la unele persone alergii, cazuri când poate interveni coagularea sângelui şi sfârşitul letal al persoanei;
- unele personae prezintă intoleranţă la ciuperci;
- nu se vor consuma crude, decât cele de cultură, după spălare;
- unele specii deşi sunt comestibile nu se vor asocia cu alcoolul;
- nu se recomandă copiilor decât după sfatul unui medic şi introdus în meniu câte puţin, bine fierte şi după vârsta de 3 ani.
Toate acestea si multe altele vor fi prezentate in noua lucrare MANUALUL CIUPERCILOR NECOMESTIBILE, TOXICE SI OTRAVITOARE ce se afla sub tipar.
Carti in Curs de APARITIE
Microenciclopedie ilustrata cu descrierea a peste 300 specii de ciuperci din flora spontana a Romaniei.
Fitoterapia si sanatatea cu descrierea a 190 plante si 4 specii de ciuperci cu efecte medicinale.
Fitoterapia si sanatatea cu descrierea a 190 plante si 4 specii de ciuperci cu efecte medicinale.
Ciuperci comestibile si medicinale
CIUPERCI COMESTIBILE ŞI MEDICINALE
CUPRINS
Scurt istoric
CAPITOLUL 1 – Ciupercile Pleurotus spp.
1. Poziţia sistematică
2. Valoarea alimentară a ciupercilor Pleurotus spp.
3. Descrierea speciilor de Pleurotus
3.a. Specii ce se cultivă în România
3.a.1. Pl. ostreatus
3.a.2. Pl. florida
3.a.3. Pl. cornucopiae
3.a.4. Pl. sajor-caju
3.a.5. Hibrizi de Pleurotus
3.b. Specii noi ce pot fi introduse în cultură în România
3.b.1 Pl. colombinus
3.b.2. Pl. pulmonarius
3.b.3. Pl. djamor
3.b.4. Pl. flabellatus
3.b.5. Pl. citrino-pileatus
3.b.6. Pl. eryngii
4. Biologia ciupercilor Pleurotus
5. Nutriţia ciupercilor
6. Factorii biologici de cultură
6.1. Temperatura
6.2. Umiditatea
6.3. Aerul
6.4. Lumina
6.5. Substanţele nutritive din substrat
6.6. Valoarea pH-ului substratului
7. Tehnologia cadru de cultură a ciupercilor Pleurotus spp.
7.1. Tehnologia în sistem clasic
7.2. Tehnologia în sistem intensiv-industrial
7.3. Tehnologia de cultură pe butuci de lemn
8. Spaţii de cultură
8.1. Spaţii folosite în sistem de cultură
8.2. Spaţii folosite în sistem intensiv de cultură
8.2.1. Amenajarea spaţiului de cultură
8.2.2. Dezinfecţia spaţiului de cultură
9. Substratul de cultură
9.1. Fazele pregătirii substratului
9.2. Dezinfecţia termică a materiilor prime şi auxiliare
9.3. Dezinfecţia termică a materialelor proteice
9.4. Calitatea substratului
10. Însămânţarea ciupercilor Pleurotus spp.
11. Incubarea miceliului în substrat
11.1. Aşezarea sacilor la incubat
11.2. Fazele desfăşurării incubării
12. Inducţia fructificării
13. Fructificarea şi recoltarea
14. Calitatea ciupercilor şi valorificarea
15. Situaţii nefavorabile la cultura ciupercilor Pleurotus spp.
16. Boli şi dăunători la Pleurotus spp.
16.1. Boli
16.2. Dăunători
17. Evacuarea substratului uzat
18. Măsuri de protecţie a muncii
19. Cultura ecologică a ciupercilor Pleurotus spp.
20. Cultura ciupercilor Pleurotus spp. pe substrat lignicol
21. Tehnologia de cultura a ciupercilor Pleurotus eryngii
CAPITOLUL 2 – Ciuperci medicinale
22. Specii de ciuperci exportate din România
23. Scurt istoric al ciupercilor medicinale
23.1. Ciuperci de fermentaţie
23.2. Ciuperci mari – Macromycete
23.3. Descrierea principalelor specii de ciuperci medicinale
23.3.1. Pleurotus ostreatus
23.3.2. Collybia velutipes (Flammulina velutipes)
23.3.3. Fomes fomentarius
23.3.4. Ganoderma lucidum
23.3.5. Hericium erinaceus
23.3.6. Inonotus obliquus
23.3.7. Phellinus spp.
23.3.8. Cordyceps spp.
23.3.9. Piptoporus betulinus
23.3.10. Polyporus sulphureus
23.3.11. Polyporus umbellatus
23.3.12. Schizophyllum commune
23.3.13. Trametes versicolor
23.3.14. Lentinus edodes
24. Tehnologia de cultură la trei specii de ciuperci medicinale
24.1. Lentinus edodes
24.1.1. Efectul medicinal al ciupercilor L. edodes
24.2. Ganoderma lucidum
24.2.1. Efectul medicinal al ciupercilor G. lucidum
24.3. Flammulina velutipes
24.3.1. Efectul medicinal al ciupercilor F. velutipes
Glosar de termeni
BIBLIOGRAFIE
Cartea costa 20 ron
luni, 8 noiembrie 2010
MICROENCICLOPEDIE ILUSTRATĂ
DR. ING. IOANA TUDOR
MICROENCICLOPEDIE
MICROENCICLOPEDIE
ILUSTRATA DE CIUPERCI
DIN FLORA SPONTAN
A ROMÂNIEI
1.2. Sistematica ...........................................
1.2. Sistematica ...........................................
1.3. Biologia unei ciuperci ...................
1.4. Miceliul.............................................
1.5. Organe de rezisten
1.6. Corpul de fructifi caţie ....................
1.7. Morfologia unei ciuperci...................
1.8. Nutritia
1.9. Vitalitatea şi valoarea lor ....
1.10. Compozitia
1.11. Importanţa ciupercilor în natură .....
1.11. Importanţa ciupercilor în natură .....
1.12. Habitatul şi apariţia . Sfaturi utile ....
1.13. Recoltarea ciupercilor
CIUPERCA LUI DUMNEZEU -AGARICUS BRASILIENSIS SAU AGARICUS BLAZEI Murill
Denumiri populare : ciuperca zeului, ciuperca lui Dumnezeu, ciuperca Piedade, ciuperca regală, ciuperca migdală , ciuperca soarelui, ABM de la Agaricus blazei Murill, Ji Song Rong în China, himematsutake, Agaricusutake sau kawarihiratake în Japonia, cogumelo do sol sau medicinel în Brazilia.
Primele scrieri rămase despre această specie de ciuperci datează din sec.14-15, în Tratatul de medicină Bizantină din zona Mediteraneeană, de către Apuleius, ce trata ulcerele maligne şi ale laringelui.
A fost redescoperită în anul 1960 de Takatoshi Furumato care a început s-o cultive şi s-o investigheze. A fost luată în studiu şi de Korea China Taiwan
Agaricus subrufescens Peck a fost descrisă pentru prima dată în anul 1893 de către C.H.Peck, botanist din New York New York
ÎNCADRAREA SISTEMATICĂ
REGNUL – Fungi
SUBREGNUL – Dikarya
DIVIZIUNEA-Basidiomycota
SUBDIVIZIUNEA – Agaricomycotina
CLASA- Agaricomycetes sau Homobasidiomycetes
SUBCLASA - Homobasidiomycetidae
ORDINUL- Agaricales
FAMILIA – Agaricaceae
GENUL- Agaricus
SPECIA – Agaricus blazei Murill, sinonim Agaricus blazei Heinemann, sinonim Agaricus subrufescens Peck.
CARACTERIZARE MORFOLOGICĂ
Este o ciupercă comestibilă şi medicinală foarte apreciată. Creşte spontan în areale diferite fiind intâlnită de la tropice până în regiunea boreală crescând în diferite habitaturi, de la pajişti alpine până pe soluri sărăturoase şi nisipoase, în păduri de foioase şi de conifere. Preferă solurile bogate în resturi lignicole, cetină de pădure, litiere, soluri îngrăşate natural cu gunoi de la animale domestice, mai cu seama cornute.
Pălăria : se prezintă groasă, cărnoasă, tare, de dimensiuni mici spre mari cu diametrul de 5-11 cm, la început hemisferică, convexă, netedă pe margini şi cu scvame în centru, de culoare albă, galbenă crem ca o migdală sau maron. Pe marginea pălăriei rămân prinse bucaţi de voal.
Lamelele sunt libere, dense, cu lăţime de 8-10 mm de culoare albă, roz palid când sunt tinere iar mai târziu ciocolatiu-brun.
Basidiosporii sunt de culoare brun închis pana la ciocolatiu de 6-8 x 4-5 microni de formă lat eliptică până la oviformi şi nu prezintă epispor.
Piciorul este scurt şi tare, ca o coloană, plin in interior, de culoare albă, fixat de un postament micelian. Atins cu mâna se îngălbeneşte. Pe picior ramâne un inel după ce se rupe velumul.Lungimea este de 4-14 cm iar diametrul de 1-3 cm.
Conditii de crestere. Specia se cultiva in Japonia, China si Brazilia, Spania si mai nou si in Romania.
Efecte medicinale
De ce Agaricus brasiliensis sau blazei ?
Aceasta specie prin continutul sau ridicat de polisaharide precum alfa si alfa- D- glucan, beta si beta- D-glucan, de proteoglucani, riboglucani, compusi anti angiogenici si ergosterol este folosita ca anti tumoral, anti cancer, anti viral, impotriva arteriosclerozei, in diabet, hepatite, hiperlipidemie, imbogateste sistemul imunitar si este stimulent pentru intregul organism.
Tehnologia de cultura se afla in cartea : Cultura ciupercilor pentru incepatori, ce costa 24 ron.