marți, 14 decembrie 2010
Specii noi de CIUPERCI
In noiembrie 2006, au fost in Basarabia 2 cercetatori din cadrul Asociatiei Europene a Micologilor, care au descoperit printre ruinele cetatii geto-dacice Catalina si in padurea Catalina si Parcul National Codri din Chisinau, specii de ciuperci unicat. Rezultatele descoperirilor vor apare in volumul "Miller champignons d,Europe " ce va cuprinde referiri despre mai multe specii de ciuperci din tarile Europei. Eu cred ca acesti cercetatori ar trebui invitati si la noi in tara in Rezervatia Retezat si in jud. Suceava unde exista de asemenea o suprafata de padure ca rezervatie. Si poate asemenea enclave sunt mai multe la noi dar eu nu le cunosc.
duminică, 12 decembrie 2010
CONSERVAREA CIUPERCILOR FARA CONSERVANTI
În cartea RETETE CULINARE SI CONSERVE CU CIUPERCI , pe lângă cele 400 reţete culinare cu diferite specii de ciuperci sunt prezentate şi 60 reţete de conserve. În urmă cu 20 de ani ne bucuram, când găseam în magazine multitudine de preparate, conserve diverse şi vedeam inutilă preocuparea noastră de gospodine. Mai ales acea preocupare de toamnă, de schimb de reţete, de zacuscă, legume pentru iarnă, fructe divers preparate etc. etc. Iluzia ne-a trecut repede când am înţeles ce pericol se ascundea în aceste borcane. E-uri, aditivi, coloranţi, conservanţi şi câte şi mai câte care toate atentau la sănătatea noastră şi încă o mai fac. Nu există nici un fel de educaţie în rândul populaţiei, care trebuie să înceapă de la grădiniţă, în modul de a-şi alege hrana, băutura, dulciurile etc.
Cartea prezentată vine în ajutorul mămicilor care au timp, a bunicilor care nu şi-au pierdut îndemânarea şi o practică cu mare mândrie, a tuturor celor ce iubesc ciupercile şi vor să se hrănească sănătos. Cartea costă 17 ron. Am primit chiar comenzi mai mari şi am întrebat ce face cu mai multe exemplare. Mi-a spus," le fac cadou de sărbători prietenelor mele".
Cartea prezentată vine în ajutorul mămicilor care au timp, a bunicilor care nu şi-au pierdut îndemânarea şi o practică cu mare mândrie, a tuturor celor ce iubesc ciupercile şi vor să se hrănească sănătos. Cartea costă 17 ron. Am primit chiar comenzi mai mari şi am întrebat ce face cu mai multe exemplare. Mi-a spus," le fac cadou de sărbători prietenelor mele".
CONSERVAREA CIUPERCILOR fara conservanti
CONSERVAREA CIUPERCILOR
În zilele noastre, în magazine, se găseşte o multitudine de alimente conservate, prezentate într-un mod foarte atractiv, pentru a stârni interesul.
Metoda de conservare prin congelare a luat şi ea amploare.
Conservarea hranei este o tehnică foarte veche ce apare menţionată şi în scrierile din timpul Romei antice. Hrana conservată asigură posibilitatea de a prepara produse variate tot timpul anului , în unele cazuri chiar când acestea nu se mai găsesc proaspete pe piaţă.Produsele conservate îşi păstrează în mare parte calităţile organo-leptice.
Tehnicile străvechi de conservare cum ar fi murarea, sărarea sau uscarea adaugă o aromă distinctivă şi delicioasă ciupercilor proaspete.
În urma unei plimbări la sfârşit de săptămână, la iarbă verde, la pădure pentru a face un grătar, nu de puţine ori poţi să recoltezi şi o anumită cantitate de ciuperci comestibile. Dar aceste produse sunt perisabile, nu pot fi păstrate mai mult de 24 ore în frigider. Ciupercile se degradează uşor din cauza deteriorării naturale a materiei organice ca rezultat al activităţii enzimelor şi proliferării mucegaiurilor
şi bacteriilor. Aceste procese de degradare au loc într-un mediu cald, umed, cu pH echilibrat aproape de neutru şi în prezenţa oxigenului. Prin conservare se vor elimina aceşti factori ce favorizează degradarea.
Se poate presupune cu uşurinţă că primele metode de conservare ale omului au fost pe bază de soare, vânt şi mai apoi focul. Omul primitiv a observat că o bucată de carne lăsată la vânt şi soare devine mai apetisantă, mai uşoară şi se poate păstra mai mult timp. Metodele de conservare a alimentelor l-au făcut pe om să se stabilească într-un loc şi să renunţe treptat la statutul de nomad. Alături de carne este uşor de presupus cş s-au conservat şi plante, fructe şi seminţe.
Ciupercile se pot valorifica şi prin conservare fie ca produse semifinite sau ca produse finite.
Ca produse semifinite ciupercile se pot conserva prin uscare, congelare, marinare, murare, în suc propriu, în sos tomat, în oţet, ulei, untură sau în unt. Ciupercile conservate pot fi păstrate şi consumate dupa cca 6, 12 sau chiar 24 luni, preparate după reţeta dorită.
În funcţie de cantitatea de ciuperci ce urmează să fie conservată, se pot folosi borcane din sticlă de diferite dimensiuni, pornind de la 0,2, 0,4, 0,5, 0,8 kg, 1 kg, 2,3,5 şi chiar 10 kg, butoaie de lemn sau PVC cu capacităţi diferite, de până la 200 kg ( în sistem industrial). Se impune alegerea recipientelor cu grijă, atât din motive practice cât şi estetice. Pentru depozitarea produselor în mediu umed şi lichid se vor alege întotdeuna recipiente din materiale neabsorbante, cum ar fi sticla, ceramica smălţuită, porţelan sau inox. Alegeţi recipiente care pun în valoare culoarea şi aspectul produsului final. Sticla este materialul ideal pentru produsele conservate, prezentându-le la adevărata lor valoare. Borcanele care au mai fost folosite sunt potrivite pentru conservarea pe termen scurt. Pentru conserve ce vor trebui păstrate un timp mai îndelungat sunt potrivite borcane noi, care sunt rezistente la temperaturi înalte şi au capace inoxidabile. Se vor evita vasele din materiale corosive, cum este aluminiul, plasticul, ce au tendinţa de a modifica sau absorbi aromele. Un recipient folosit pentru conservare trebuie să fie întreg, neciobit, fără zgârâieturi şi crăpături . Se alege un model de borcane care există deja în comerţ şi pentru care găsiţi oricând piese de schimb ( garnituri sau capace). Înainte de folosire aceste vase se spală bine cu apă caldă şi detergent, se clătesc şi se sterilizează. Sterilizarea se face în apă , pe foc iute prin fierbere 10 minute.
Capacele şi dopurile se opăresc câteva secunde în apă fierbinte. Borcanele şi capacele se vor usca înainte de utilizare. Este de preferat să folosiţi capace şi dopuri noi.
Conservele cu aciditate redusă sau cu conţinut scăzut de sare şi zahăr sunt supuse atacului mucegaiurilor şi bacteriilor. Pentru a fi păstrate o perioada mai îndelungată, 6-12 luni acestea vor trebui sterilizate prin tratarea la temperaturi ridicate. Prin tratarea la temperaturi ridicate şi lipsa oxigenului se crează un mediu impropriu pentru dezvoltarea microorganismelor .
Tehnica de sterilizare cu ajutorul apei fierte este simplă şi constă în introducerea borcanelor sau sticlelor etanşeizate într-un vas cu apă. Aşezarea în vas se face astfel încât ele să nu vină în contact direct cu fundul şi pereţii vaselor de sterilizare, deci printre ele şi pe fundul vasului se pun cârpe curate. Apa este adusă la punctul de fierbere şi se menţine la fiert o perioadă ce depinde de tipul de conservă şi mărimea conservei. Conserva care nu este bine etaişeizată se va îndepărta şi consuma imediat sau se reface etanşeizarea şi se sterilizează din nou. Se lasă apoi conservele să se răcească, timp în care conţinutul se contractă şi creează vid în interiorul conservei. Recipientele astfel sterilizate şi răcite se vor depozita în locuri răcoroase, uscate şi fără lumină. Se verifică din când în când pentru a se observa dacă nu apar semne de degradare (fermentare sau mucegaiuri).Timpul de fierbere este de cca. 25-3o minute pentru recipientele cu capacitatea de până la 500 de ml sau 500 g şi de 30-40 minute pentru cele cu capacitatea de un litru sau 1 kg şi creşte progresiv în funcţie de capacitatea recipientelor. Intervalele de timp de fierbere sunt calculate din momentul în care apa a atins punctul de fierbere.
Ciuperci coapte conservate în oţet
Ingrediente şi cantităţi: 1 kg ciuperci mari, 250 ml oţet de 9 grade, 500 ml apă, 60 g sare, patrunjel şi mărar verde, piper boabe, câteva felii de lămâie,100 ml ulei, foi de dafin
Mod de preparare
1. Ciupercile se curăţă, se taie codiţele, se spală şi se sărează.
2. Se aşază într-o tavă cu lamelele în sus şi se toarnă în fiecare câte puţin ulei. Se coc la foc potrivit cca. 15-20 minute, pânâ se înmoaie.
3. Se scurg de suc şi se aşază în borcan cu capacitatea de 1,5 kg. Printre ciuperci se presară pătrunjel şi mărar spălate şi tocate, felioare de lămâie, piper boabe şi foi de dafin.
4. Se pregăteşte marinata din apă, oţet , sare şi zeama lăsată de ciuperci. Se fierbe cca. 5 minute, se răceşte şi se toarnă în borcan peste ciuperci.
5. Deasupra marinatei se toarnă un strat de 1,5-2 cm de ulei încins. Borcanul se închide ermetic şi se pune la păstrat la rece.
Sugestie : această conservă se poate păstra chiar şi 12 luni
În zilele noastre, în magazine, se găseşte o multitudine de alimente conservate, prezentate într-un mod foarte atractiv, pentru a stârni interesul.
Metoda de conservare prin congelare a luat şi ea amploare.
Conservarea hranei este o tehnică foarte veche ce apare menţionată şi în scrierile din timpul Romei antice. Hrana conservată asigură posibilitatea de a prepara produse variate tot timpul anului , în unele cazuri chiar când acestea nu se mai găsesc proaspete pe piaţă.Produsele conservate îşi păstrează în mare parte calităţile organo-leptice.
Tehnicile străvechi de conservare cum ar fi murarea, sărarea sau uscarea adaugă o aromă distinctivă şi delicioasă ciupercilor proaspete.
În urma unei plimbări la sfârşit de săptămână, la iarbă verde, la pădure pentru a face un grătar, nu de puţine ori poţi să recoltezi şi o anumită cantitate de ciuperci comestibile. Dar aceste produse sunt perisabile, nu pot fi păstrate mai mult de 24 ore în frigider. Ciupercile se degradează uşor din cauza deteriorării naturale a materiei organice ca rezultat al activităţii enzimelor şi proliferării mucegaiurilor
şi bacteriilor. Aceste procese de degradare au loc într-un mediu cald, umed, cu pH echilibrat aproape de neutru şi în prezenţa oxigenului. Prin conservare se vor elimina aceşti factori ce favorizează degradarea.
Se poate presupune cu uşurinţă că primele metode de conservare ale omului au fost pe bază de soare, vânt şi mai apoi focul. Omul primitiv a observat că o bucată de carne lăsată la vânt şi soare devine mai apetisantă, mai uşoară şi se poate păstra mai mult timp. Metodele de conservare a alimentelor l-au făcut pe om să se stabilească într-un loc şi să renunţe treptat la statutul de nomad. Alături de carne este uşor de presupus cş s-au conservat şi plante, fructe şi seminţe.
Ciupercile se pot valorifica şi prin conservare fie ca produse semifinite sau ca produse finite.
Ca produse semifinite ciupercile se pot conserva prin uscare, congelare, marinare, murare, în suc propriu, în sos tomat, în oţet, ulei, untură sau în unt. Ciupercile conservate pot fi păstrate şi consumate dupa cca 6, 12 sau chiar 24 luni, preparate după reţeta dorită.
În funcţie de cantitatea de ciuperci ce urmează să fie conservată, se pot folosi borcane din sticlă de diferite dimensiuni, pornind de la 0,2, 0,4, 0,5, 0,8 kg, 1 kg, 2,3,5 şi chiar 10 kg, butoaie de lemn sau PVC cu capacităţi diferite, de până la 200 kg ( în sistem industrial). Se impune alegerea recipientelor cu grijă, atât din motive practice cât şi estetice. Pentru depozitarea produselor în mediu umed şi lichid se vor alege întotdeuna recipiente din materiale neabsorbante, cum ar fi sticla, ceramica smălţuită, porţelan sau inox. Alegeţi recipiente care pun în valoare culoarea şi aspectul produsului final. Sticla este materialul ideal pentru produsele conservate, prezentându-le la adevărata lor valoare. Borcanele care au mai fost folosite sunt potrivite pentru conservarea pe termen scurt. Pentru conserve ce vor trebui păstrate un timp mai îndelungat sunt potrivite borcane noi, care sunt rezistente la temperaturi înalte şi au capace inoxidabile. Se vor evita vasele din materiale corosive, cum este aluminiul, plasticul, ce au tendinţa de a modifica sau absorbi aromele. Un recipient folosit pentru conservare trebuie să fie întreg, neciobit, fără zgârâieturi şi crăpături . Se alege un model de borcane care există deja în comerţ şi pentru care găsiţi oricând piese de schimb ( garnituri sau capace). Înainte de folosire aceste vase se spală bine cu apă caldă şi detergent, se clătesc şi se sterilizează. Sterilizarea se face în apă , pe foc iute prin fierbere 10 minute.
Capacele şi dopurile se opăresc câteva secunde în apă fierbinte. Borcanele şi capacele se vor usca înainte de utilizare. Este de preferat să folosiţi capace şi dopuri noi.
Conservele cu aciditate redusă sau cu conţinut scăzut de sare şi zahăr sunt supuse atacului mucegaiurilor şi bacteriilor. Pentru a fi păstrate o perioada mai îndelungată, 6-12 luni acestea vor trebui sterilizate prin tratarea la temperaturi ridicate. Prin tratarea la temperaturi ridicate şi lipsa oxigenului se crează un mediu impropriu pentru dezvoltarea microorganismelor .
Tehnica de sterilizare cu ajutorul apei fierte este simplă şi constă în introducerea borcanelor sau sticlelor etanşeizate într-un vas cu apă. Aşezarea în vas se face astfel încât ele să nu vină în contact direct cu fundul şi pereţii vaselor de sterilizare, deci printre ele şi pe fundul vasului se pun cârpe curate. Apa este adusă la punctul de fierbere şi se menţine la fiert o perioadă ce depinde de tipul de conservă şi mărimea conservei. Conserva care nu este bine etaişeizată se va îndepărta şi consuma imediat sau se reface etanşeizarea şi se sterilizează din nou. Se lasă apoi conservele să se răcească, timp în care conţinutul se contractă şi creează vid în interiorul conservei. Recipientele astfel sterilizate şi răcite se vor depozita în locuri răcoroase, uscate şi fără lumină. Se verifică din când în când pentru a se observa dacă nu apar semne de degradare (fermentare sau mucegaiuri).Timpul de fierbere este de cca. 25-3o minute pentru recipientele cu capacitatea de până la 500 de ml sau 500 g şi de 30-40 minute pentru cele cu capacitatea de un litru sau 1 kg şi creşte progresiv în funcţie de capacitatea recipientelor. Intervalele de timp de fierbere sunt calculate din momentul în care apa a atins punctul de fierbere.
Ciuperci coapte conservate în oţet
Ingrediente şi cantităţi: 1 kg ciuperci mari, 250 ml oţet de 9 grade, 500 ml apă, 60 g sare, patrunjel şi mărar verde, piper boabe, câteva felii de lămâie,100 ml ulei, foi de dafin
Mod de preparare
1. Ciupercile se curăţă, se taie codiţele, se spală şi se sărează.
2. Se aşază într-o tavă cu lamelele în sus şi se toarnă în fiecare câte puţin ulei. Se coc la foc potrivit cca. 15-20 minute, pânâ se înmoaie.
3. Se scurg de suc şi se aşază în borcan cu capacitatea de 1,5 kg. Printre ciuperci se presară pătrunjel şi mărar spălate şi tocate, felioare de lămâie, piper boabe şi foi de dafin.
4. Se pregăteşte marinata din apă, oţet , sare şi zeama lăsată de ciuperci. Se fierbe cca. 5 minute, se răceşte şi se toarnă în borcan peste ciuperci.
5. Deasupra marinatei se toarnă un strat de 1,5-2 cm de ulei încins. Borcanul se închide ermetic şi se pune la păstrat la rece.
Sugestie : această conservă se poate păstra chiar şi 12 luni
sâmbătă, 11 decembrie 2010
CULTURA CIUPERCILOR PLEUROTUS spp. PE BUTUCI DE LEMN
CULTURA CIUPERCILOR PLEUROTUS spp. PE BUTUCI DE LEMN
Aceasta tehnologie de cultura este folosită mai ales în Ocoalele Silvice şi constă în însămânţarea cu miceliu a trunchiurilor vii, în creştere, sau pe butuci detaşaţi, înainte de a fi folosiţi drept combustibil.
În ţara noastră s-a elaborat această tehnologie de cultură de către Mateescu N., şi Ioana Tudor în anul 1984 când s-au obţinut pentru prima dată şi fructificaţii de Pleurotus ostreatus şi Lentinus edodes, ciuperca parfumată sau Skii-take, specie ce ocupă primul loc printre speciile de ciuperci cultivate în Asia.
Pentru cultura pe lemn se folosesc esenţe foioase, sănătoase, lipsite de alte specii de ciuperci, proaspăt tăiate pentru a avea o umiditate optimă şi cu diametrul peste 12-15 cm deoarece cheltuielile aferente inoculării, păstrării şi întreţinerii în cultură să poată fi acoperite de producţia obţinută. Prin utilizarea lemnului ca substrat de creştere se elimină celelalte verigi tehnologice privind pregătirea substratului precum: mărunţirea, omogenizarea, îmbibarea şi dezinfectarea termică.
Metoda de cultură pe butuci se mai aplică şi în păduri, după tăierea arborilor pentru a descompune complet buturuga rămasă, eliminându-se astfel lucrările de scoatere a ei din pământ. Pe parcursul a 3 ani P.ostreatus face să putrezească şi lemnul rădăcinilor şi produce ciuperci încă din primul an.
Cultura ciupercilor Pleurotus spp. pe buşteni este cea mai veche metodă de cultură a acestor specii de ciuperci, ea începând să fie aplicată din perioada anilor 1916–1928 şi s-a extins după al doilea război mondial şi a reprezentat singura metodă de producere a ciupercilor Pleurotus.
Metoda culturii pe esenţe lemnoase prezintă avantajul că nu necesită investiţii speciale, însă există şi dezavantajul că producţia de ciuperci este posibilă numai în 2-3 luni din an
în sistem gospodăresc Aceasta reprezintă o cultură extensivă de lungă durată, spre deosebire de cultura intensivă de scurtă durată pe substraturi lignocelulozice. Caracteristic pentru acest sistem de cultură este faptul că nu solicită nici un consum energetic, totul se desfăşoară în mediul extern.
Alegerea materialului lemnos
Pentru însămânţare se întrebuinţează butuci din urmatoarele specii de esenţă moale: plop, tei, mesteacăn, salcie etc. şi din esenţă tare: stejar, salcâm, fag, cireş, carpen, frasin, castan etc.
Pentru cultură se pot folosi şi butuci din pomi fructiferi, acolo unde se fac taieri ale livezilor primăvara pentru formarea coroanelor sau pentru regenerare, din următoarele specii : măr, păr, prun, vişin, cireş, nuc etc.
Miceliul împânzeşte sau creşte, mai rapid într-un lemn de esenţă moale decât în cel de esenţă tare, astfel că fructificarea apare din primul an pe esenţele moi şi în cel de-al doilea an pe esenţele tari. Producţia obţinută este, mai ridicată pe esenţele mtari şi invers şi durează 3-4 ani, faţă de cele pe lemn moale.
Însămânţarea butucilor, indiferent de esenţa de lemn folosită sau de metoda utilizată, se face primăvara, în martie-aprilie când începe să circule seva – pentru cei pe rădăcină. Butucii detaşaţi se taie din pădure în perioada februarie-martie şi se protejează împotriva uscăciunii, până la însămânţare. Lemnul se fasonează de ramurile laterale, cele groase se pot folosi pentru directă inoculare iar cele subţiri se pot toca şi intră în componenţa substratului lignicol.
Fasonarea se face la o lungime de 40-50 cm şi diametrul cuprins între 20-40 cm, pentru a fi uşor de manipulat. Se elimină părţile putrede. Dacă butucii nu s-au păstrat corespunzător şi sunt uscaţi, înainte de însămânţare se îmbibă în apă timp de 24-36 ore, apoi se pot lăsa la scurs.
Inocularea butucilor
Pentru inoculare sau însămânţare se practică trei metode, astfel :
• prin rondea ;
• în pană;
• în orificii.
• Metoda prin rondea detaşată
Prin această metodă la unul din capetele butucului se detaşează cu un fierăstrău o rondea cu grosimea de 3 cm. După cântărirea butucului se calculează cantitatea de miceliu de 4% de provenienţă românească şi de 2-3% din import, la greutatea butucului. Din acest miceliu două părţi se pun la capătul butucului, peste care se fixează rondeaua cu 1-2 cuie. Exemplu : pentru un butuc de salcâm cu dimensiunile de 50 cm lungime, 15 cm diametru şi greutatea de 10 kg se va utiliza o cantitate de 400 g miceliu românesc, din care 270 g se pun sub rondea, iar 130 g se aşază sub butuc la incubat.
• Metoda prin orificii
Orificiile se execută intercalat, de-a lungul butucului, cu ajutorul unui burghiu, având distanţa între orificii de circa 10 cm, iar diametrul fiecărui orificiu de 1-2 cm şi adâncimea de 2-3 cm.
După ce s-a găurit, se scoate rumeguşul din orificii şi se introduce miceliul granulat până se umple complet. La suprafaţa miceliului se protejează cu vată curată. Pentru această metodă se pretează foarte bine miceliul produs pe dopuri din lemn care nu se produc în ţara noastră, dar există producători şi pot fi accesaţi prin Internet.
Dopul respectiv conţine miceliu şi se introduce foarte uşor în fiecare orificiu.
În general prin această metodă rămâne mai mult miceliu ce nu poate intra în orificii, şi atunci se pune sub butuc la incubat.
• Metoda în pană
De-a lungul unui butuc fasonat după descrierea anterioară se fac 5-6 despicături în pană, cu adâncimea de 3-4 cm, în care se introduce miceliul. Peste acesta se fixează pana de lemn, tot cu ajutorul unui cui.
Aşezarea butucilor la incubat
Incubarea butucilor are loc într-o perioadă de 6 luni, într-un şanţ de incubare, în pământ.
Pentru a săpa şanţul se alege un loc ferit de insolaţie şi de inundaţii, unde se sapă până la adâncimea de 60 cm, adică mai adânc cu 10 cm faţă de lungimea butucilor, lăţimea de aproximativ 1 m, iar lungimea în funcţie de numărul de butuci.
Înainte de aşezarea butucilor se pregăteşte şanţul astfel : se umezesc pereţii şi fundul şanţului, dacă aceştia sunt uscaţi. Se aşază pe fundul lui un strat de nisip jilav, în grosime de 1-2 cm, sau rumeguş de lemn, de asemenea umezit. Se presară miceliul reţinut, apoi se pun butucii vertical, unul lângă altul. Se are în vedere la aşezare să nu rămână spaţii mari între ei. După umplere, şanţul se acoperă, mai întâi cu un rând de scânduri aşezate orizontal, sprijinite pe marginile lui, fără spaţii între ele. Deasupra scândurilor se realizează, din crengi mai groase, o coamă în două pante, peste care se pune un strat de paie de circa 10-15 cm grosime, care se acoperă cu o folie din polietilenă perforată, iar la sfârşit un strat de pământ gros de 15-20 cm, care se înierbează cu gazon. Acest gazon va fi menţinut umed, pentru ca butucii să nu se usuce. În jurul şanţului, la o distanţă de 20-30 cm, se sapă rigole pentru scurgerea apei din precipitaţii.
Periodic, la interval de o lună, se verifică incubarea butucilor, deschizându-se cu grijă un capăt al şanţului; se măsoară temperatura şi se acoperă imediat. Şanţul se deshide definitiv după 6 luni, în septembrie-octombrie, când butucii se scot şi se aşază într-o cameră de cultură, asigurând condiţii de microclimat specifice bureţilor care au fost inoculaţi, adică umiditate, ventilaţie, iluminat. Dacă se constată că sunt deshidrataţi, se înfăşoară în hârtie, care se menţine tot timpul umedă, iar capătul de jos al butucului se introduce în nisip umed. La circa 30 zile de la scoaterea de la incubat se poate recolta primul val de bureţi, iar în cazul folosirii unui hibrid precoce, chiar şi la 15 zile, la Pleurotus ostreatus Hibridul românesc 421.
Pe lemnul de esenţă tare cultura durează 3-4 ani iar pe cel de esenţă moale, 1-2 ani, apariţia bureţilor făcându-se primăvara şi toamna.
Randamentul total este de 20-30 kg bureţi la 100 kg lemn inoculat, cumulat pe toţi anii de cultură.
Însămânţarea cu miceliu poate fi aplicată şi buturugilor pe rădăcini, direct în pădure. Buturugile nu trebuie să fie putrede, li se împrospătează tăietura sau se fasonează astfel ca secţiunea să fie netedă şi plană, se aşază miceliul pe secţiune, care se protejează prin legare cu o folie. Împotriva insolaţiei se acoperă cu crengi şi frunze.
Această metodă este folosită în vederea distrugerii buturugilor, obţinând astfel un dublu avantaj :
- primul- recoltă de bureţi ;
- al doilea- economie de forţă de muncă pentru scoaterea lor.
Aceasta tehnologie de cultura este folosită mai ales în Ocoalele Silvice şi constă în însămânţarea cu miceliu a trunchiurilor vii, în creştere, sau pe butuci detaşaţi, înainte de a fi folosiţi drept combustibil.
În ţara noastră s-a elaborat această tehnologie de cultură de către Mateescu N., şi Ioana Tudor în anul 1984 când s-au obţinut pentru prima dată şi fructificaţii de Pleurotus ostreatus şi Lentinus edodes, ciuperca parfumată sau Skii-take, specie ce ocupă primul loc printre speciile de ciuperci cultivate în Asia.
Pentru cultura pe lemn se folosesc esenţe foioase, sănătoase, lipsite de alte specii de ciuperci, proaspăt tăiate pentru a avea o umiditate optimă şi cu diametrul peste 12-15 cm deoarece cheltuielile aferente inoculării, păstrării şi întreţinerii în cultură să poată fi acoperite de producţia obţinută. Prin utilizarea lemnului ca substrat de creştere se elimină celelalte verigi tehnologice privind pregătirea substratului precum: mărunţirea, omogenizarea, îmbibarea şi dezinfectarea termică.
Metoda de cultură pe butuci se mai aplică şi în păduri, după tăierea arborilor pentru a descompune complet buturuga rămasă, eliminându-se astfel lucrările de scoatere a ei din pământ. Pe parcursul a 3 ani P.ostreatus face să putrezească şi lemnul rădăcinilor şi produce ciuperci încă din primul an.
Cultura ciupercilor Pleurotus spp. pe buşteni este cea mai veche metodă de cultură a acestor specii de ciuperci, ea începând să fie aplicată din perioada anilor 1916–1928 şi s-a extins după al doilea război mondial şi a reprezentat singura metodă de producere a ciupercilor Pleurotus.
Metoda culturii pe esenţe lemnoase prezintă avantajul că nu necesită investiţii speciale, însă există şi dezavantajul că producţia de ciuperci este posibilă numai în 2-3 luni din an
în sistem gospodăresc Aceasta reprezintă o cultură extensivă de lungă durată, spre deosebire de cultura intensivă de scurtă durată pe substraturi lignocelulozice. Caracteristic pentru acest sistem de cultură este faptul că nu solicită nici un consum energetic, totul se desfăşoară în mediul extern.
Alegerea materialului lemnos
Pentru însămânţare se întrebuinţează butuci din urmatoarele specii de esenţă moale: plop, tei, mesteacăn, salcie etc. şi din esenţă tare: stejar, salcâm, fag, cireş, carpen, frasin, castan etc.
Pentru cultură se pot folosi şi butuci din pomi fructiferi, acolo unde se fac taieri ale livezilor primăvara pentru formarea coroanelor sau pentru regenerare, din următoarele specii : măr, păr, prun, vişin, cireş, nuc etc.
Miceliul împânzeşte sau creşte, mai rapid într-un lemn de esenţă moale decât în cel de esenţă tare, astfel că fructificarea apare din primul an pe esenţele moi şi în cel de-al doilea an pe esenţele tari. Producţia obţinută este, mai ridicată pe esenţele mtari şi invers şi durează 3-4 ani, faţă de cele pe lemn moale.
Însămânţarea butucilor, indiferent de esenţa de lemn folosită sau de metoda utilizată, se face primăvara, în martie-aprilie când începe să circule seva – pentru cei pe rădăcină. Butucii detaşaţi se taie din pădure în perioada februarie-martie şi se protejează împotriva uscăciunii, până la însămânţare. Lemnul se fasonează de ramurile laterale, cele groase se pot folosi pentru directă inoculare iar cele subţiri se pot toca şi intră în componenţa substratului lignicol.
Fasonarea se face la o lungime de 40-50 cm şi diametrul cuprins între 20-40 cm, pentru a fi uşor de manipulat. Se elimină părţile putrede. Dacă butucii nu s-au păstrat corespunzător şi sunt uscaţi, înainte de însămânţare se îmbibă în apă timp de 24-36 ore, apoi se pot lăsa la scurs.
Inocularea butucilor
Pentru inoculare sau însămânţare se practică trei metode, astfel :
• prin rondea ;
• în pană;
• în orificii.
• Metoda prin rondea detaşată
Prin această metodă la unul din capetele butucului se detaşează cu un fierăstrău o rondea cu grosimea de 3 cm. După cântărirea butucului se calculează cantitatea de miceliu de 4% de provenienţă românească şi de 2-3% din import, la greutatea butucului. Din acest miceliu două părţi se pun la capătul butucului, peste care se fixează rondeaua cu 1-2 cuie. Exemplu : pentru un butuc de salcâm cu dimensiunile de 50 cm lungime, 15 cm diametru şi greutatea de 10 kg se va utiliza o cantitate de 400 g miceliu românesc, din care 270 g se pun sub rondea, iar 130 g se aşază sub butuc la incubat.
• Metoda prin orificii
Orificiile se execută intercalat, de-a lungul butucului, cu ajutorul unui burghiu, având distanţa între orificii de circa 10 cm, iar diametrul fiecărui orificiu de 1-2 cm şi adâncimea de 2-3 cm.
După ce s-a găurit, se scoate rumeguşul din orificii şi se introduce miceliul granulat până se umple complet. La suprafaţa miceliului se protejează cu vată curată. Pentru această metodă se pretează foarte bine miceliul produs pe dopuri din lemn care nu se produc în ţara noastră, dar există producători şi pot fi accesaţi prin Internet.
Dopul respectiv conţine miceliu şi se introduce foarte uşor în fiecare orificiu.
În general prin această metodă rămâne mai mult miceliu ce nu poate intra în orificii, şi atunci se pune sub butuc la incubat.
• Metoda în pană
De-a lungul unui butuc fasonat după descrierea anterioară se fac 5-6 despicături în pană, cu adâncimea de 3-4 cm, în care se introduce miceliul. Peste acesta se fixează pana de lemn, tot cu ajutorul unui cui.
Aşezarea butucilor la incubat
Incubarea butucilor are loc într-o perioadă de 6 luni, într-un şanţ de incubare, în pământ.
Pentru a săpa şanţul se alege un loc ferit de insolaţie şi de inundaţii, unde se sapă până la adâncimea de 60 cm, adică mai adânc cu 10 cm faţă de lungimea butucilor, lăţimea de aproximativ 1 m, iar lungimea în funcţie de numărul de butuci.
Înainte de aşezarea butucilor se pregăteşte şanţul astfel : se umezesc pereţii şi fundul şanţului, dacă aceştia sunt uscaţi. Se aşază pe fundul lui un strat de nisip jilav, în grosime de 1-2 cm, sau rumeguş de lemn, de asemenea umezit. Se presară miceliul reţinut, apoi se pun butucii vertical, unul lângă altul. Se are în vedere la aşezare să nu rămână spaţii mari între ei. După umplere, şanţul se acoperă, mai întâi cu un rând de scânduri aşezate orizontal, sprijinite pe marginile lui, fără spaţii între ele. Deasupra scândurilor se realizează, din crengi mai groase, o coamă în două pante, peste care se pune un strat de paie de circa 10-15 cm grosime, care se acoperă cu o folie din polietilenă perforată, iar la sfârşit un strat de pământ gros de 15-20 cm, care se înierbează cu gazon. Acest gazon va fi menţinut umed, pentru ca butucii să nu se usuce. În jurul şanţului, la o distanţă de 20-30 cm, se sapă rigole pentru scurgerea apei din precipitaţii.
Periodic, la interval de o lună, se verifică incubarea butucilor, deschizându-se cu grijă un capăt al şanţului; se măsoară temperatura şi se acoperă imediat. Şanţul se deshide definitiv după 6 luni, în septembrie-octombrie, când butucii se scot şi se aşază într-o cameră de cultură, asigurând condiţii de microclimat specifice bureţilor care au fost inoculaţi, adică umiditate, ventilaţie, iluminat. Dacă se constată că sunt deshidrataţi, se înfăşoară în hârtie, care se menţine tot timpul umedă, iar capătul de jos al butucului se introduce în nisip umed. La circa 30 zile de la scoaterea de la incubat se poate recolta primul val de bureţi, iar în cazul folosirii unui hibrid precoce, chiar şi la 15 zile, la Pleurotus ostreatus Hibridul românesc 421.
Pe lemnul de esenţă tare cultura durează 3-4 ani iar pe cel de esenţă moale, 1-2 ani, apariţia bureţilor făcându-se primăvara şi toamna.
Randamentul total este de 20-30 kg bureţi la 100 kg lemn inoculat, cumulat pe toţi anii de cultură.
Însămânţarea cu miceliu poate fi aplicată şi buturugilor pe rădăcini, direct în pădure. Buturugile nu trebuie să fie putrede, li se împrospătează tăietura sau se fasonează astfel ca secţiunea să fie netedă şi plană, se aşază miceliul pe secţiune, care se protejează prin legare cu o folie. Împotriva insolaţiei se acoperă cu crengi şi frunze.
Această metodă este folosită în vederea distrugerii buturugilor, obţinând astfel un dublu avantaj :
- primul- recoltă de bureţi ;
- al doilea- economie de forţă de muncă pentru scoaterea lor.
duminică, 5 decembrie 2010
CIUPERCILE DIN FLORA SPONTANA A ROMANIEI
IN CURAND – poate vine chiar unul din MOŞI cu ea
CIUPERCILE DIN FLORA SPONTANA A ROMANIEI
CUVÂNT INTRODUCTIV
Această lucrare se doreşte a veni în sprijinul celor ce recoltează ciuperci din flora spontană pentru a putea evita greşelile şi confuziile inerente. Nu este o lucrare pentru micologii specializaţi, nu abordează detaliile ce ţin de expunerea la microscopul optic, electronic sau cu baleaj a unor părţi componente ale ciupercilor. Se face referire la părţile componente ce se pot observa cu ochiul liber, formă, culoare, gust, consistenţă, miros, reacţie la atingere, rupere sau tăiere etc.
În librării au aparut lucrări cu prezentarea de specii de ciuperci, însă acestea nu erau specii ce cresc în ţara noastră, deci erau lucrări traduse iar prezenta carte se doreşte a veni în sprijinul culegatorului şi consumatorului autohton. De aceea am încercat să prezint cele mai importante specii de ciuperci comestibile, toxice, şi fără valoare alimentară din ţara noastră şi cu marea diversitate de denumiri populare în funcţie de zona geografică.
Lucrarea prezintă peste 300 specii autohtone, toate reprezentate color.
CIUPERCILE DIN FLORA SPONTANA A ROMANIEI
CUVÂNT INTRODUCTIV
Această lucrare se doreşte a veni în sprijinul celor ce recoltează ciuperci din flora spontană pentru a putea evita greşelile şi confuziile inerente. Nu este o lucrare pentru micologii specializaţi, nu abordează detaliile ce ţin de expunerea la microscopul optic, electronic sau cu baleaj a unor părţi componente ale ciupercilor. Se face referire la părţile componente ce se pot observa cu ochiul liber, formă, culoare, gust, consistenţă, miros, reacţie la atingere, rupere sau tăiere etc.
În librării au aparut lucrări cu prezentarea de specii de ciuperci, însă acestea nu erau specii ce cresc în ţara noastră, deci erau lucrări traduse iar prezenta carte se doreşte a veni în sprijinul culegatorului şi consumatorului autohton. De aceea am încercat să prezint cele mai importante specii de ciuperci comestibile, toxice, şi fără valoare alimentară din ţara noastră şi cu marea diversitate de denumiri populare în funcţie de zona geografică.
Lucrarea prezintă peste 300 specii autohtone, toate reprezentate color.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)