luni, 24 iunie 2013

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale va lansa in perioada 25 iunie 2013 - 31 iulie 2013, o sesiune de depunere proiecte pentru Masura 121 „Modernizarea exploatatiilor agricole” din PNDR cu prioritate dedicata fermelor de familie.




Pentru aceasta sesiune vor fi alocate 50 milioane Euro, structurate astfel:
  • 16.000.000 Euro pentru sectorul vegetal;
  • 24.000.000 Euro pentru sectorul zootehnic;
  • 10.000.000 Euro pentru beneficiarii masurii 141 ”Sprijinirea exploatatiilor agricole de semi-subzistenta” care au semnat decizia de finantare.
In cazul in care alocarea pentru beneficiarii masurii 141 ”Sprijinirea exploatatiilor agricole de semisubzistenta”, care au semnat decizia de finantare, nu se va consuma, aceasta se va realoca 40% pentru sectorul vegetal, respectiv 60% pentru sectorul zootehnic.
In cazul in care suma destinata beneficiarilor din sectorul vegetal sau zootehnic nu se epuizeaza, aceasta va fi alocata corespunzator sectorului pentru care exista proiecte eligibile, dar fara finantare, in ordinea descrescatoare a punctajelor de selectie obtinute si care indeplinesc punctajul minim.
Valoarea sprijinului este detaliata astfel:
Valoarea minima a unui proiect este de 5.000 Euro, iar valoarea maxima nerambursabila de 50.000 Euro; ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 40% cu posibilitatea majorarii cu:
  • 10% pentru investitiile realizate de tinerii fermieri cu varsta sub 40 ani, la data depunerii Cererii de Finantare;
  • 10% pentru investitiile realizate de fermieri din zonele montane cu handicap natural, in zone cu handicap natural si in arii naturale protejate incadrate in reteaua Natura 2000.
Valoarea maxima eligibila a unui proiect (contributie FEADR + contributie beneficiar) este de 125.000 Euro. Pentru asigurarea cofinantarii, beneficiarii vor avea posibilitatea de a contracta credite printr-un fond de creditare creat de MADR. Potentialii beneficiari sunt obligati sa prezinte Declaratia pe propria raspundere pentru asigurarea cofinantarii proiectului.
La semnarea contractului de finantare, cofinantarea proiectului poate fi dovedita prin:
a) extrasul liniei de credit datat cu cel putin cinci zile lucratoare fata de data semnarii contractului, cu valabilitate de un an la momentul semnarii contractului de finantare, si Contractul de credit vizat de banca, in cazul cofinantarii prin linie de credit cu valabilitate de un an la momentul semnarii contractului de finantare, deschis la o banca (copie conform cu originalul).
b) extras de cont bancar vizat si datat de banca cu cel mult cinci zile lucratoare inainte de data depunerii documentelor pentru semnarea contractului de finantare, in cazul cofinantarii prin surse proprii (autofinantare) sau prin certificate de depozit nominative si dematerializate, cu o scadenta mai mica sau egala cu trei luni fata de data depunerii documentelor pentru semnarea contractului de finantare (copie conform cu originalul);
c) extras de cont bancar vizat si datat de banca cu cel mult cinci zile lucratoare inainte de data depunerii documentelor pentru semnarea contractului de finantare, in cazul existentei unor surse de cofinantare de tipul: granturi, sponsorizari, donatii, insotit de un document care sa ateste sursa respectiva, emis de organizatia care a acordat-o (copie conform cu originalul);
d) extras de cont bancar si Formularul de achizitie titluri de stat, emise si vizate de banca, in cazul cofinantarii prin titluri de stat cu o scadenta mai mica sau egala de trei luni fata de data depunerii documentelor pentru semnarea contractului de finantare (copie conform cu originalul).
In cazul in care, la semnarea contractului de finantare, solicitantul nu prezinta dovada cofinantarii proiectului intr-una din formele prevazute mai sus, va fi decazut din dreptul de a incheia Contractul de finantare.
Finantarea unui proiect depus in cadrul Masurii 121„Modernizarea exploatatiilor agricole” din PNDR este restrictionata pentru urmatoarele categorii de beneficiari:
  • Beneficiarii inregistrati in lista APDRP a debitorilor pentru Programul SAPARD si pentru FEADR, pana la achitarea integrala a datoriei fata de APDRP, inclusiv a majorarilor de intarziere;
  • Beneficiarii care au contracte de finantare reziliate pentru FEADR, din initiativa APDRP, din cauza nerespectarii clauzelor contractuale, iar rezilierea are o vechime mai mica de un an;
  • Beneficiarii care se afla in situatii litigioase cu APDRP, pana la finalizarea litigiului.
In cadrul acestei sesiuni au fost prioritizate urmatoarele sectoare:
Sectorul vegetal:
  • legume;
  • pepiniere si plantatii de pomi si arbusti fructiferi, capsunarii;
  • culturi de camp;
  • pepiniere si plantatiile de vita de vie pentru vin (cu exceptia restructurarii/reconversiei plantatiilor de vita de vie) si struguri de masa.
Sectorul animal:
  • bovine pentru lapte;
  • bovine pentru carne;
  • porcine pentru ingrasat;
  • ovine si caprine;
  • pasari.
Pot depune proiecte si persoanele fizice, cu conditia autorizarii inaintea semnarii contractului de finantare, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale sau familiale si alte tipuri de beneficiari eligibili in cadrul masurii 121 „Modernizarea exploatatiilor agricole”.
Pentru a veni in sprijinul fermierilor interesati sa acceseze aceasta masura, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale va pune la dispozitia potentialilor beneficiari, cu titlu gratuit, proiecte model si informatii documentate tehnic pentru:
  • Fermele de legume in camp – maxim 2ha,
  • Fermele de legume in spatii protejate – maxim 1.000 m2;
  • Livezi de pomi si arbusti fructiferi – maxim 5 ha;
  • Fermele de vaci destinata productiei de lapte (max 20 capete);
  • Fermele pentru cresterea pasarilor – gaini ouatoare (max 4000 capete);
  • Fermele de crestere si ingrasare porci – Ferma in circuit inchis (max. 100 capete).
Aceste informatii vor fi disponibile pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale www.madr.ro, la sediile Oficiilor Judetene de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit si Centrelor Regionale de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit precum si pe pagina de internet a Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit www.apdrp.ro.
Ghidul Solicitantului precum si punctajele de selectie pentru cele doua sectoare – vegetal si cresterea animalelor sunt postate pe site-urile MADR (www.madr.ro) si APDRP (www.apdrp.ro).