CIUPERCILE ASPECT POZITIV

"Alimentele voastre să vă fie leacuri iar leacurile voastre, alimente” Hipocrate

Ciupercile sunt răspîndite peste tot: de la poli la ecuator, pe toate meridianele globului, din cele mai adânci depresiuni până în vârful munţilor, adaptându-se la cele mai vitrege condiţii de viaţă. Pot creşte pe sol, în mediu acvatic, ape dulci sau apa mărilor şi oceanelor, pe organisme vii, plante, animale şi om ca şi pe organisme moarte, aflate în descompunere. Deci, ele cresc peste tot unde îşi găsesc hrană, asigurându-şi dezvoltarea şi înmulţirea. Datorită acestui grad de adaptabilitate, ciupercile au un număr extrem de mare de specii şi populează de mult timp Pamântul.

CIUPERCILE în general sunt singurele organisme ce consumă celuloză şi o transformă în hrană umană. Ele au şi un rol vital în menţinerea sănătăţii ecosistemelor. Sunt un fel de fabrici de enzime ce descompun majoritatea tipurilor de deşeuri organice. Alături de bacterii, ciupercile aduc deşeurile la carbon, hidrogen şi azot şi diferite minerale ce intră în circuitul biologic al plantelor, insectelor şi altor organisme. Fiecare specie de ciuperci are setul ei specific de enzime ce pot face o descompunere primară, secundară sau terţiară fiind considerate gunoierii regnului vegetal.

Altfel despre ciuperci

În afară de ciupercile mari ce sunt folosite direct în alimentaţie, ciupercile mici au şi ele rolul lor pozitiv în fermentarea pâinii, a berii, brânzeturilor, vinului şi altor băuturi produse prin fermentare. Ciupercile mici ajută la circuitul materiei în natură prin descompunerea materiei organice complexe în altele mai simple, ce pot fi absorbite de plante. Solul este tot opera comună şi simultană a acţiunii factorilor fizico-chimici şi vieţuitoarelor numite actinomicete ce trăiesc în acest strat. Ciupercile mici au ajutut la salvarea de vieţi omeneşti prin calităţile lor antibiotice precum penicilina. Din ciuperci s-a preparat cerneală, vopsea de diferite culori, diferite obiecte.

O parte din ciuperci au avut şi au efecte negative, mai ales prin bolile pe care le produc la animale, om şi plante.

Importanţa medicinală

    Faraonii considerau ciupercile hrană de la Dumnezeu iar romanii le-au răspândit în întregul Imperiu iar din Evul Mediu şi până în perioada Renaşterii a existat şi un festival de toamnă al ciupercilor.

    Ciupercile au fost apreciate în toată lumea atât ca aliment cât şi ca medicament, timp de mii de ani, dar până nu de curând în Occident ciupercile erau asociate cu otrava.

Dar recentul interes asupra ciupercilor dat de către asiatici  arată că această atitudine poate fi schimbată. Mulţi specialişti în zilele noastre au început să studieze plantele, ierburile şi astfel sursele de suplimente alimentare au fost sporite.

Ciupercile au unele însuşiri ce le recomandă în dietă precum :

- conţin puţine calorii , 13 kcal/kj în 100 g ciuperci proaspete ;

- conţinut scăzut de sodiu, grăsimi şi nu conţin colesterol;

- constituie o bună sursă de minerale printre care în special potasiul;

- conţin o bună sursă de vitamine, printre care se remarcă cele din grupa B; vitamina D este un grup de substanţe prezente în organismele animale, iar dintre plante numai în ciuperci – din acest grup, cea mai importantă este vitamina D2 - calciferol, al cărui rol esenţial este resorbţia calciului şi fosforului alimentar.

- Proteinele din ciuperci sunt superioare multor proteine din alte vegetale, având în vedere conţinutul în aminoacizi esenţiali.  Proteinele din ciuperci sunt uşor digerabile.

În urma unor analize s–a stabilit că 100-200 g ciuperci uscate consumate de către om într-o zi, pot înlocui consumul de carne şi-i asigură un echilibru azotat normal.

Ciupercile contin Vitamina B 12 necesara vegetarienilor.

Ciupercile produc vitamina D.

Mierea, carte cu retete cosmetice pentru FETE, de Dragobete

Mierea. Principalul produs al stupului, proprietati farmacologice, actiune terapeutica, alegere, falsificare, pastrare, depozitare, reguli de administrare, fagurii, retete cu miere pentru copii, adulti, in cosmetica, bauturi pe baza de hidromel. tel. 0745420536.

Pret 23 lei.

1996-2014 O parte din munca mea

                                      LISTA  de  CARTI

                             Dr.ing. Ioana Tudor

1.     Sfaturi practice pentru cultivatorii de ciuperci, 1996, Ed. Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 152 pag.

2.     Ciuperci şi preparate culinare cu ciuperci, 1996, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 230 pag.

3.     475 Reţete culinare cu ciuperci, 1996, Ed.Tehnică, Bucureşti , 188 pag.

4.     Preparate şi conserve vegetariene din ciuperci, Ediţia I-a, 1999, Ediţia a-II-a, 2001, Ed.Tehnică, 158 pag. şi  respectiv  208 pag.

5.     Cultura ciupercilor comestibile şi producerea miceliului, 2000, Ed.Ex Ponto Constanţa,  280 pag.

6.     Cultura şi protecţia ciupercilor comestibile, 2001, Ed.Ştiinţelor Agricole, Bucureşti, 320 pag.

7.     Ciuperci comestibile – agaricus şi pleurotus, 2001,Edit.Alex- Alex, Bucureşti, 126 pag.

8.     Cultura ciupercilor în gospodăriile populaţiei, 2001, Ed. Ceres, Bucureşti, 156 pag.

9.     Manualul cultivatorului de ciuperci comestibile, Ediţia I-a 2002,  Editia a-II-a 2006, Ed.Lucman, Bucureşti, 233 şi respectiv 246 pag.

10. Ciuperci şi miceliu, 2004, 2006, Ed.Lucman, Bucureşti, 266 pag.

11. Reţete culinare şi conserve cu ciuperci, 2005, Ed.Lucman,   Bucureşti, 208 pag.

12. Preparate din ciuperci, 2005, Editura Cartea de buzunar, Bucureşti, 92 pag.

13     Melci- Totul despre înmulţirea, creşterea, recoltarea, valorificarea

      intensivă, 2006, Ed. Lucman, Bucureşti,  189 pag.

  14. Ciuperci comestibile şi  medicinale, 2007, Editura Lucman,   

        Bucureşti, 270 pag.

15. Tehnici inovative pentru obţinerea de alimente cu mare valoare

      nutritivă, 2007, Editura CHIMINFORM DATA, Bucureşti, 150 pag.

16. Champignon, 2010, Editura Lucman, Bucuresti, 285 pag.

17. Trufele- o afacere profitabilă pe termen lung, 2010, Editura Nomina

      Lex, Bucureşti , 166 pag.

18. Cultura ciupercilor Pleurotus, 2010, Editura Nomina Lex,

       Bucureşti, 226 pag.  

19. Cultura ciupercilor pentru începători, 2010, Editura Nomina Lex, 

       Bucureşti, 254 pag.

20. Sănătatea la îndemâna oricui, 194 Remedii fitoterapeutice, 2010,

      Editura Lucman, Bucureşti , 378 pag.   

  21. Rase de câini – morfologie, anatomie, alimentaţie, îngrijire, sănătate,

  reproducere, 2010, Editura Lucman, Bucureşti, 348 pag.

22. Ciupercile din flora spontană a Romaniei, Microenciclopedie  Ilustrată, 2010, Editura Gramen, Bucureşti, 279 pag.

23. Reţete culinare şi conserve cu ciuperci, 2010, Editura Nominal Lex, Bucureşti, 243 pag .

24. Albinele şi albinăritul, 2011, Editura Gramen, Bucureşti, 296 pag.

25. Miceliu de ciuperci, Suşe şi hibrizi, 2012, Editura Gramen,Bucuresti, 218 pag.

26. Preparate vegetariene si conserve din ciuperci, 2013, Editura Universitara, Bucuresti, 158 pag.

27. Mierea, alimentul complet, 2013, Editura Gramen, Bucureşti, 127 pag.

28 Ghid de cultura ciupercilor, în gospodăriile individuale, Vol.I, 2013 Editura Universitară, Bucureşti, 248 pag.

29. Cultura shiitake - Lentinus edodes, ciuperca longevităţii, Ghid practic pentru începători şi avansaţi, 2014,  Editura Gramen, Bucureşti, 194 pag.

30. Ghid de cultura pentru champignon, în sistem intensiv, Vol.II, 2014, Editura Universitară, Bucureşti, 216 pag.

31. Manualul cultivatorului de ciuperci comestibile, Editia a III-a Revazuta si adaugita, 2014,  Editura BLASSCO, Bucuresti, 251 pag.

Ciuperci la alegere, din foto

Punctul de vedere al doamnei prof. dr. Maria Luminiţa Rollé, Universitatea din Edinburgh, ŞI NU NUMAI

Punctul de vedere al doamnei prof. dr. Maria Luminiţa Rollé, Universitatea din Edinburgh, ŞI NU NUMAI

În Europa de Vest nu se cunoaşte istoria României şi cei care o vizitează acum văd sărăcia materială de astăzi, şi nicidecum milenara ei bogăţie culturală si spirituală. In plus, propaganda maghiară din SUA se bazează pe milioanele de dolari ale domnului Soros, care finanţează edituri şi opinii la Bucureşti, în timp ce în Elveţia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) că Transilvania a apărut în secolul XIII si de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) că poporul român a dispărut timp de 1000 de ani ca să reapară, ca prin miracol, în secolul XIV !

Cu toate acestea, nimeni nu menţionează că cea mai veche scriere din Europa a fost atestată arheologic în 1961, tot în Transilvania, în satul Tărtăria, pe râul Someş, în judetul Alba, de către profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. În afară de România, tăbliţele de la Tărtăria, datate 4.700 î. e. n., au făcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) şi au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Deşi românii ştiau să scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esenţial nu este nici în ziua de azi, după mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului
românesc şi nu apare în manualele de istorie.

Ce ne spun specialiştii din România ?
In 1998 s-a publicat (Editura Enciclopedică, Bucureşti) de către un colectiv academic sub conducerea unei , prof. dr. Mihai Bărbulescu, culmea culmilor, de la aceeaşi Universitate (din Cluj), care nu spune ca profesorul Vlassa a descoperit tăbliţele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, tăbliţele de la Tărtăria sunt menţionate cu semnul întrebării într-o foarte scurtă frază, fără nici un comentariu: <Într-o groapă de cult de la Tărtăria, s-au găsit (.) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere ?), cu analogii în Mesopotamia.>

Dar domnul Bărbulescu nu-şi aduce aminte oare că :
scrierea proto-sumeriană apare cu 1000 de ani mai târziu şi că cea cicladică, proto-greacă, după 3000 de ani?
El a uitat că metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3500 î.e.n.?
Că tracii sunt primul mare popor indo-european care intră în Europa tot în jur de 3500 î.e.n., cu mai mult de două milenii înainte ca celţii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii să apară pe harta Europei ?
Şi că tracii ocupau tot teritoriul între Munţii Ural şi Tatra de la est la vest şi de la Marea Baltică la Dunăre si Marea Neagră de la nord la sud ?

De asemenea, şi în acelaşi context, nici un specialist în istoria României nu atrage atenţia asupra altui "detaliu" primordial, şi anume că limba traco-dacică este cu mii de ani anterioară latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) şi că, în consecinţă, limba română nu se trage din latină, pentru că, deşi din aceeaşi familie, există istoric înaintea latinei, deci este o limbă proto-latină.

Latina se formează din etruscă şi greacă, care, deşi amândouă indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, răspândit în lumea mediteraneană a epocii. În plus, etruscii ei înşişi erau o ramură a celţilor, coborâţi în sudul Alpilor în jur de 1200 î.e.n. La rândul lor, celţii erau o ramură a tracilor care migrau spre vestul Europei, şi erau numiţi ca atare, adică traco-iliri până în secolul VI î.e.n., când se deplasează din Noricum (Austria) spre Alpii elveţieni, unde se numesc helveţi. Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea şi însăşi existenţa poporului român dau de gândit.

Cine schimbă şi interpretează istoria României? În mozaicul de limbi şi popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelaşi teritoriu, şi o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiară şi nici nu putea fi când strămoşii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursă turco-finică nu numai a ungurilor, dar şi a bulgarilor (care năvălesc în România şi în teritoriile Bizantine din sudul Dunării în secolul VI), a turcilor şi a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pătrund în Europa până la Paris, Roma şi Constantinopole sub Atila în secolul V, dar se retrag spre Ural până în secolul IX, când năvălesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea dată de daci liberi (80%) amestecaţi cu slavi (20%).

Poporul şi limba dacă sunt deci cu mult mai vechi decât poporul roman şi limba latină, dar cele două limbi erau foarte asemănătoare, şi de aceea asimilarea s-a făcut atât de repede, în câteva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mării Negre, nu numai că a învăţat daca imediat, dar în şase luni scria deja versuri în limba lui Zalmoxis !

Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Munţii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care Împăratul Traian (de origine iberică) le-a dus la Roma ca să refacă tezaurul golit al Imperiului.

Peste mai mult de 1000 de ani, după căderea Constantinopolului sub turci în 1453, tributul plătit sultanilor otomani va fi tot în aur, în formă de "ţechini". Şi tot în aur se plătesc în ziua de astăzi anumite interese în România, după ce tezaurul naţional de 80 tone - aur a fost vândut de Ceaşescu la licitaţie în Zürich şi cumpărat de Banca Angliei. Cele 14, nu care romane, ci milioane de români din afara României înţeleg şi simt acum, mai bine ca niciodată, sensul versurilor transilvane "Munţii noştri aur poartă, Noi cerşim din poartă-n poartă!"

In aceeaşi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330 – 1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane şi a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura şi civilizaţia europeană şi-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole în 330, când Bizanţul devine capitala Imperiului Roman. Deşi se studiază istoria şi limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat "barbar" şi "incult". Nici un istoric elveţian nu a fost capabil să-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici măcar Ana Comnena! Nimeni nu cunoaşte aici cultura şi civilizaţia Bizantină, religia ortodoxă ("ortodox" este în limbile occidentale un termen peiorativ) şi cu atât mai puţin istoria şi tradiţia română. Faptul, esenţial, că analfabetismul nu exista în Bizanţ, dar exista în Europa de Vest în aceeaşi perioadă este şi mai necunoscut.

Academiile "păgâne" (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate închise în secolul VI, iar când în cele din urmă universităţile au început să apară în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romană şi studiau teologia. Numai călugării şi clericii ştiau carte, se îmbogăţeau prin exproprierea de pământuri în favoarea mânăstirilor, şi luau puterea în toate ţările vestice, prin misionarism şi prozelitism la început (prin teroare şi Inchiziţie mai târziu), până în secolul XI, când ultimul ţinut liber, al vikingilor din Scandinavia, cade sub puterea Romei Papale.Renaşterea italiană apare ca o consecinţă clară şi directă a căderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea în masă a savanţilor Bizantini către Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeşte 5000 de savanţi exilaţi din Bizanţ într-un singur an la Florenţa, acolo unde în curând vor scrie Petrarca, Dante şi Boccacio, şi unde vor picta Michelangelo şi Leonardo da Vinci.

Între timp, cultura Bizantină este păstrată şi cultivată în ţările Române (de exemplu la Putna), care nu numai că îşi păstrează autonomia faţă de Imperiul Otoman,plătind-o în aur - ca de obicei - dar voevozii români trimit anual aur în Grecia pentru a susţine mânăstirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).

În Occident, o scurtă istorie a României apare în 1943, scrisă de Mircea Eliade în engleză la Lisabona şi publicată la Madrid ("The Romanians, a Concise History", Stylos, Madrid, 1943), şi republicată peste alţi 50 de ani în România ("The Romanians, a Concise History", Roza Vânturilor, Bucureşti, 1992).

În timp ce prima istorie serioasă a Bizanţului apare, tot în engleză, de abia în 1988 (Lord John Julius Norwich, " A Short History of Byzantium", Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toată bunăvoinţa lui de a reabilita "misterioasa" istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici măcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv că nu ştie greaca, nici veche, nici nouă.

În final, se pune întrebarea de ce nouă milenii, atestate arheologic, de civilizaţie neîntreruptă pe teritoriul României sunt ignorate nu numai în Europa de Vest, dar şi în România ? Cu ce se ocupă istoricii români ? Si reprezentanţii României peste hotare ? Cine promovează cultura milenară a României ? Dacă dentiştii, şi nu profesorii de română, vor să facă scoli în română la Geneva, să nu ne mirăm dacă profesorii vor deschide în curând cabinete dentare în acelaşi oraş.

În 1996, când am fost la Bucureşti pentru a face cercetări în mitologia tracică la Academia Română, spre uimirea mea, mi s-a pus întrebarea de ce mă interesează tracii şi dacii, când acesta era subiectul de predilecţie allui Ceauşescu, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rândul meu, mă întreb ce contează 50 de ani de comunism în comparaţie cu cele 9 milenii de istorie românească ?

Prof. dr. Maria Luminiţa Rollé Universitatea din Edinburgh Academic Consultant
in European Mithology