CULTURA CIUPERCILOR PLEUROTUS spp. PE BUTUCI DE LEMN
Aceasta tehnologie de cultura este folosită mai ales în Ocoalele Silvice şi constă în însămânţarea cu miceliu a trunchiurilor vii, în creştere, sau pe butuci detaşaţi, înainte de a fi folosiţi drept combustibil.
În ţara noastră s-a elaborat această tehnologie de cultură de către Mateescu N., şi Ioana Tudor în anul 1984 când s-au obţinut pentru prima dată şi fructificaţii de Pleurotus ostreatus şi Lentinus edodes, ciuperca parfumată sau Skii-take, specie ce ocupă primul loc printre speciile de ciuperci cultivate în Asia.
Pentru cultura pe lemn se folosesc esenţe foioase, sănătoase, lipsite de alte specii de ciuperci, proaspăt tăiate pentru a avea o umiditate optimă şi cu diametrul peste 12-15 cm deoarece cheltuielile aferente inoculării, păstrării şi întreţinerii în cultură să poată fi acoperite de producţia obţinută. Prin utilizarea lemnului ca substrat de creştere se elimină celelalte verigi tehnologice privind pregătirea substratului precum: mărunţirea, omogenizarea, îmbibarea şi dezinfectarea termică.
Metoda de cultură pe butuci se mai aplică şi în păduri, după tăierea arborilor pentru a descompune complet buturuga rămasă, eliminându-se astfel lucrările de scoatere a ei din pământ. Pe parcursul a 3 ani P.ostreatus face să putrezească şi lemnul rădăcinilor şi produce ciuperci încă din primul an.
Cultura ciupercilor Pleurotus spp. pe buşteni este cea mai veche metodă de cultură a acestor specii de ciuperci, ea începând să fie aplicată din perioada anilor 1916–1928 şi s-a extins după al doilea război mondial şi a reprezentat singura metodă de producere a ciupercilor Pleurotus.
Metoda culturii pe esenţe lemnoase prezintă avantajul că nu necesită investiţii speciale, însă există şi dezavantajul că producţia de ciuperci este posibilă numai în 2-3 luni din an
în sistem gospodăresc Aceasta reprezintă o cultură extensivă de lungă durată, spre deosebire de cultura intensivă de scurtă durată pe substraturi lignocelulozice. Caracteristic pentru acest sistem de cultură este faptul că nu solicită nici un consum energetic, totul se desfăşoară în mediul extern.
Alegerea materialului lemnos
Pentru însămânţare se întrebuinţează butuci din urmatoarele specii de esenţă moale: plop, tei, mesteacăn, salcie etc. şi din esenţă tare: stejar, salcâm, fag, cireş, carpen, frasin, castan etc.
Pentru cultură se pot folosi şi butuci din pomi fructiferi, acolo unde se fac taieri ale livezilor primăvara pentru formarea coroanelor sau pentru regenerare, din următoarele specii : măr, păr, prun, vişin, cireş, nuc etc.
Miceliul împânzeşte sau creşte, mai rapid într-un lemn de esenţă moale decât în cel de esenţă tare, astfel că fructificarea apare din primul an pe esenţele moi şi în cel de-al doilea an pe esenţele tari. Producţia obţinută este, mai ridicată pe esenţele mtari şi invers şi durează 3-4 ani, faţă de cele pe lemn moale.
Însămânţarea butucilor, indiferent de esenţa de lemn folosită sau de metoda utilizată, se face primăvara, în martie-aprilie când începe să circule seva – pentru cei pe rădăcină. Butucii detaşaţi se taie din pădure în perioada februarie-martie şi se protejează împotriva uscăciunii, până la însămânţare. Lemnul se fasonează de ramurile laterale, cele groase se pot folosi pentru directă inoculare iar cele subţiri se pot toca şi intră în componenţa substratului lignicol.
Fasonarea se face la o lungime de 40-50 cm şi diametrul cuprins între 20-40 cm, pentru a fi uşor de manipulat. Se elimină părţile putrede. Dacă butucii nu s-au păstrat corespunzător şi sunt uscaţi, înainte de însămânţare se îmbibă în apă timp de 24-36 ore, apoi se pot lăsa la scurs.
Inocularea butucilor
Pentru inoculare sau însămânţare se practică trei metode, astfel :
• prin rondea ;
• în pană;
• în orificii.
• Metoda prin rondea detaşată
Prin această metodă la unul din capetele butucului se detaşează cu un fierăstrău o rondea cu grosimea de 3 cm. După cântărirea butucului se calculează cantitatea de miceliu de 4% de provenienţă românească şi de 2-3% din import, la greutatea butucului. Din acest miceliu două părţi se pun la capătul butucului, peste care se fixează rondeaua cu 1-2 cuie. Exemplu : pentru un butuc de salcâm cu dimensiunile de 50 cm lungime, 15 cm diametru şi greutatea de 10 kg se va utiliza o cantitate de 400 g miceliu românesc, din care 270 g se pun sub rondea, iar 130 g se aşază sub butuc la incubat.
• Metoda prin orificii
Orificiile se execută intercalat, de-a lungul butucului, cu ajutorul unui burghiu, având distanţa între orificii de circa 10 cm, iar diametrul fiecărui orificiu de 1-2 cm şi adâncimea de 2-3 cm.
După ce s-a găurit, se scoate rumeguşul din orificii şi se introduce miceliul granulat până se umple complet. La suprafaţa miceliului se protejează cu vată curată. Pentru această metodă se pretează foarte bine miceliul produs pe dopuri din lemn care nu se produc în ţara noastră, dar există producători şi pot fi accesaţi prin Internet.
Dopul respectiv conţine miceliu şi se introduce foarte uşor în fiecare orificiu.
În general prin această metodă rămâne mai mult miceliu ce nu poate intra în orificii, şi atunci se pune sub butuc la incubat.
• Metoda în pană
De-a lungul unui butuc fasonat după descrierea anterioară se fac 5-6 despicături în pană, cu adâncimea de 3-4 cm, în care se introduce miceliul. Peste acesta se fixează pana de lemn, tot cu ajutorul unui cui.
Aşezarea butucilor la incubat
Incubarea butucilor are loc într-o perioadă de 6 luni, într-un şanţ de incubare, în pământ.
Pentru a săpa şanţul se alege un loc ferit de insolaţie şi de inundaţii, unde se sapă până la adâncimea de 60 cm, adică mai adânc cu 10 cm faţă de lungimea butucilor, lăţimea de aproximativ 1 m, iar lungimea în funcţie de numărul de butuci.
Înainte de aşezarea butucilor se pregăteşte şanţul astfel : se umezesc pereţii şi fundul şanţului, dacă aceştia sunt uscaţi. Se aşază pe fundul lui un strat de nisip jilav, în grosime de 1-2 cm, sau rumeguş de lemn, de asemenea umezit. Se presară miceliul reţinut, apoi se pun butucii vertical, unul lângă altul. Se are în vedere la aşezare să nu rămână spaţii mari între ei. După umplere, şanţul se acoperă, mai întâi cu un rând de scânduri aşezate orizontal, sprijinite pe marginile lui, fără spaţii între ele. Deasupra scândurilor se realizează, din crengi mai groase, o coamă în două pante, peste care se pune un strat de paie de circa 10-15 cm grosime, care se acoperă cu o folie din polietilenă perforată, iar la sfârşit un strat de pământ gros de 15-20 cm, care se înierbează cu gazon. Acest gazon va fi menţinut umed, pentru ca butucii să nu se usuce. În jurul şanţului, la o distanţă de 20-30 cm, se sapă rigole pentru scurgerea apei din precipitaţii.
Periodic, la interval de o lună, se verifică incubarea butucilor, deschizându-se cu grijă un capăt al şanţului; se măsoară temperatura şi se acoperă imediat. Şanţul se deshide definitiv după 6 luni, în septembrie-octombrie, când butucii se scot şi se aşază într-o cameră de cultură, asigurând condiţii de microclimat specifice bureţilor care au fost inoculaţi, adică umiditate, ventilaţie, iluminat. Dacă se constată că sunt deshidrataţi, se înfăşoară în hârtie, care se menţine tot timpul umedă, iar capătul de jos al butucului se introduce în nisip umed. La circa 30 zile de la scoaterea de la incubat se poate recolta primul val de bureţi, iar în cazul folosirii unui hibrid precoce, chiar şi la 15 zile, la Pleurotus ostreatus Hibridul românesc 421.
Pe lemnul de esenţă tare cultura durează 3-4 ani iar pe cel de esenţă moale, 1-2 ani, apariţia bureţilor făcându-se primăvara şi toamna.
Randamentul total este de 20-30 kg bureţi la 100 kg lemn inoculat, cumulat pe toţi anii de cultură.
Însămânţarea cu miceliu poate fi aplicată şi buturugilor pe rădăcini, direct în pădure. Buturugile nu trebuie să fie putrede, li se împrospătează tăietura sau se fasonează astfel ca secţiunea să fie netedă şi plană, se aşază miceliul pe secţiune, care se protejează prin legare cu o folie. Împotriva insolaţiei se acoperă cu crengi şi frunze.
Această metodă este folosită în vederea distrugerii buturugilor, obţinând astfel un dublu avantaj :
- primul- recoltă de bureţi ;
- al doilea- economie de forţă de muncă pentru scoaterea lor.
