Acest site este dedicat iubitorilor de ciuperci din toata tara. Este bazat pe experienta de mai bine de 35 de ani a unui specialist in domeniu, Dr. ing. Ioana Tudor, dorindu-se a fi un portal spre minunata lume a acestor superalimente. Veti gasi (si veti putea cere) aici consultanta si sfaturi despre cultivarea ciupercilor, va veti puteti alege si achizitiona carti de specialitate si va veti putea delecta cu retete culinare din intreaga lume ce folosesc ciuperci.
luni, 24 noiembrie 2014
Pretuieste-ti inima cu plante medicinale cardiovasculare
Cate nu face omul intr-o viata. Pe data de 20 noiembrie 2014 am fost rugata insistent de dr. Virginia Ciocan sa prezidez lansarea cartii Pretuieste-ti inima. Evenimentul s-a desfasurat la Fundatia Sfantu Sava din Buzau.
In poza 3 autoarea este cea micuta din fata. Nu fetita- glumesc. Din prezidiu au mai facut parte : Prof.dr.preot Mihai Milea, prof. Gratiela Rusu, dr. Dobrescu, ing. Justin Capra, Nicoleta Mocanu instructor de Fitness. Cartea costa 15 lei si se gaseste la autoare tel. 0724 717 082. Are si pag. de facebook.
Felicitari autoarei ce are in proiect pentru viitor : APA - marele mister al vietii. Si sper ca ati recunoscut-o pe Nico, de la farmacia inimii Catena.
duminică, 16 noiembrie 2014
Mycogone perniciosa = putregaiul moale la champignon
Cele mai virulente
boli in cultura de champignon
Ciupercile Agaricus bisporus pot fi atacate de virusuri, ciuperci patogene ce
pot fi saprofite sau parazite, bacterii si daunatori. Dintre toate aceste cele
ce porovoaca mai multe pagube sunt ciupercile parazite.
Boli produse de
ciuperci parazite I
Cele mai
frecvente sunt putregaiul moale, putregaiul uscat, mucegaiul cenuşiu al
lamelelor si boala panzei de paianjen.
Putregaiul moale – produs de Mycogone perniciosa, se
manifestă atât pe ciuperci în curs de formare, provocând putrezirea şi
deformarea butonilor cât şi pe ciuperci ajunse la maturitate, provocând
hipertrofii ale stratului himenial. Caracteristic este mirosul cu totul
neplăcut pe care îl răspândesc ciupercile afectate.
Boala este foarte
agresivă, dacă apare de la primul val de recoltare poate compromite în
totalitate cultura.
Se manifestă pe bazidiofructe în toate fazele
de dezvoltare.
Simptome : pete brune pe cuticula
ciupercilor, pe lamele care devin decolorate, piciorul şi pălăria se
deformează, iar pe suprafaţa lor apar pete cenuşii-albe cu aspect pâslos.
Butonii se deformează şi devin ca nişte monstruozităţi. Ciupercile se înmoaie –
Mole, au o culoare brun-negricioasă şi secretă picături brune, datorate unor
bacterii de putrefacţie.
Surse de infecţie: amestecul de acoperire nedezinfectat optim,
termic sau chimic, musculiţele, compostul, aerul nefiltrat, nematozii. O
ciupercă infectată poate reinfecta un mc de amestec de acoperire. Condiţiile
care favorizează boala sunt : umiditatea relativă a aerului ridicată, lipsa
ventilaţiei şi temperatura peste 18 grade C în perioada recoltărilor.
Combatere.Preventiv prin dezinfecţia chimică sau termică a
amestecului de acoperire. Se recomandă un tratament cu Mirage 45 EC 0,3% după
acoperirea cu turbă, cu un litru de soluţie/mp.
Curativ- după acoperirea cu turbă se pudrează cu Benlate
sau Benomyl 1 g/mp, cu ajutorul unui aparat special. Se combat insectele
vectoare cu aerosoli sau fumigaţii cu sulf sau
formalină. Se recomandă culegerea ciupercilor atacate în soluţie de
sulfat de cupru 2% şi scăderea temperaturii şi umidităţii relative a aerului la
apariţia bolii.
Într-o
ciupercărie cu atac de Putregai umed se degajă un miros dezagreabil de
putrefacţie, caracteristic. Este o boală foarte frecventă şi periculoasă. În
cazul unei infecţii masive nici o ciupercă din primul val de cultură nu scapă
nevătămată, iar celelalte valuri nu mai există.
Se mai recomandă
şi tratamente cu Bavistin 240 g în 200 litri apă şi se aplică imediat după
acoperire cu turbă. Alţi specialişti
recomandă aplicarea a 2 tratamente cu Bravo, 200 ml la 100 sau 200 litri
a de apă, cu aplicare pe turbă dar cel de-al doilea să nu fie aplicat mai
devreme de 2 săptamâni. Dacă nu puteţi procura aceste pesticide se poate aplica
Sporgon 300 g la 100 litri de apă pentru
100 mp de cultură la 7-9 zile după acoperire.
Pentru culturi de ciuperci BIO, în afara
ţării, s-au obţinut diferite extracte din plante precum ricin, cânepă,
eucalipt, lămâie, urzică, laur ş.a.
marți, 11 noiembrie 2014
Manualul cultivatorului de ciuperci comestibile, Editia a III-a
Editia a 3-a, 2014.Editura BLASSCO Buc. 23 lei. Cuprinde 22 lectii despre cultura ciupercilor Agaricus bisporus, Agaricus edulis, Pleurotus spp, alte specii si producerea miceliului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






